Străzi Deschise 2025: Află ce bulevarde se închid din weekendul de Florii!
Începând cu weekendul de Florii, Bucureștiul devine, din nou, un oraș al plimbărilor și al spectacolelor în aer liber. Din 12 aprilie, proiectul „Străzi deschise – București, Promenadă urbană” revine pe Calea Victoriei și în cartiere, transformând Capitala într-o scenă vibrantă timp de 24 de weekenduri, până pe 12 octombrie, anunță ARCUB.
Calea Victoriei, pietonală în fiecare weekend
În fiecare sfârșit de săptămână, Calea Victoriei va fi închisă traficului auto și transformată într-un spațiu pietonal între orele 10:00 și 22:00, pe segmentul cuprins între Bulevardul Dacia și Splaiul Independenței. Traversarea arterei va fi permisă prin principalele intersecții: Știrbei Vodă, C. A. Rosetti, Dem I. Dobrescu, Ion Câmpineanu și bulevardul Regina Elisabeta. Traficul STB va fi deviat, dar călătorii nu vor fi afectați, iar circulația auto va fi reluată pe timpul nopții, între 23:00 și 09:00.
Citește și: Tren vs. mașină: Cum ajungi mai repede în Suceava
Concerte, dans, tururi și ateliere
Ediția 2025 propune mai mult decât o simplă plimbare în centrul orașului. Festivalul stradal vine cu un program bogat de concerte live, spectacole stradale, seri de dans, parade, ateliere creative pentru copii, zone de sport și tururi ghidate pentru redescoperirea patrimoniului urban.
Este o invitație la explorare, conectare și participare activă în viața orașului.
Extindere în cartiere și parteneriate noi
Una dintre noutățile majore din acest an este extinderea proiectului în cartierele orașului, în colaborare cu evenimente emblematice precum Street Delivery, Dâmbovița Apă Dulce, Bazar de Cotroceni, Dorobanți Street Art Festival și New Urban Habits. Această inițiativă, coordonată de ARCUB și PROEDUS, aduce energia festivalului direct în comunitățile locale, cu activități culturale, artistice și sportive în toate cele șase sectoare ale Capitalei.
„Străzi deschise” nu este doar o pietonalizare temporară, ci o schimbare de viziune asupra spațiului public. Proiectul a revitalizat economia locală și a stimulat o dinamică urbană mai prietenoasă, oferind spații reale pentru interacțiune, creativitate și mișcare.
Important: Pe durata evenimentului, pistele de biciclete de pe arterele închise vor fi, de asemenea, indisponibile, pentru a garanta siguranța pietonilor.
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.
Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.
În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.
Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.