Strigătul de disperare al Marcelei, o româncă bolnavă de cancer în Italia: „Nu mai pot!”
Marcela este o româncă în vârstă de 50 de ani, domiciliată la Massa-Carrara, în Toscana, care de ani buni se luptă cu cea mai nemiloasă boală: cancerul. Femeia nu este încercată doar de boala necruțătoare dar și de întârzierile din sistemul de sănătate local și ale justiției.
Românca în vârstă de 50 de ani a aflat că are cancer acum aproximativ 5 ani și, încă de atunci, continuă să întâlnească numeroase probleme.
„De când am descoperit cancerul a trebuit să mă confrunt imediat cu întârzierile din sistemul de sănătate local. Întârzieri în diagnosticare și în tratament, considerând că am început primul ciclu de chimioterapie la un an exact de la descoperirea cancerului meu. Aceasta este doar una dintre multele probleme cu care am trebuit să mă confrunt”, a povestit Marcela, potrivit jurnaliștilor de la La Voce Apuana.
Marcela, care în aceste momente se află sub tratament la spitalul „delle Apuane” din Massa pentru un cancer la sân, susține că a trebuit să se supună unei operații chirurgicale, care a fost de asemenea întârziată, permițând tumorii să crească.
Citește și: Descoperire șocantă într-un apartament din Bacău. Mamă și fiică, găsite moarte în casă
Povestea medicală a româncei nu este una obișnuită, mai ales că a existat o întârziere inițială de 9 luni de la prima sa vizită la urgențe și până la diagnosticarea bolii necruțătoare, care a venit doar după multe insistențe din partea ei.
Copleșită de boală și de întreaga situație, a încercat să obțină ajutor prin intermediul unui avocat care să o sprijine în demersurile sale la tribunal.
Cu toate acestea, a întâmpinat întârzieri nejustificate și prelungite, ceea ce i-a adâncit disperarea și neajutorarea.Românca este epuizată din toate punctele de vedere
Marcela susține că se simte epuizată și speră ca povestea ei să ajungă la urechile celor care pot face diferența.
„Nu mai știu ce să fac, avocatul meu, a depus o cerere de evaluare tehnică preventivă (Atp) la tribunal, apoi o cerere de urgență fără ca urgența să fi fost evaluată.
Este evident că Marcela se confruntă nu doar cu boala, ci și cu un sistem care pare să o pună în dificultate în loc să o sprijine. Mărturia ei reprezintă un strigăt de ajutor și o speranță că situația sa va suferi o schimbare, că va fi auzită de cineva și că va primi sprijinul necesar.
Citește și: Un bărbat din Capitală a fost înjunghiat în plină stradă. Suspectul a fost reținut de către polițiști
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.