Studentii care stau in gazda la varstnici si ii ajuta la cumparaturi vor primi de la Primaria Capitalei o bursa de 500 de lei
Studentii care stau in gazda la varstnici si ii ajuta la cumparaturi sau ii duc la spectacole vor primi o bursa de 500 de lei din partea Primariei Capitalei, potrivit unui proiect aprobat marti in Consiliul General al Municipiului Bucuresti.
Programul "Parteneriat intre generatii in municipiul Bucuresti” a fost aprobat cu 32 de voturi "pentru, cinci "impotriva” si 10 abtineri in sedinta extraordinara a Consiliului General.
Proiectul se adreseaza persoanelor varstnice, celor defavorizate si studentilor din provincie care studiaza la o facultate din Bucuresti, cu varsta pana in 26 de ani, care au media peste 8 si nu au obtinut un loc de cazare la camin.
Tot in cadrul acestui proiect, tinerii vor primi o bursa din parea Primariei Capitalei cu conditia de a face dovada ca sunt intr-un acord cu o familie care are copii si care nu are posibilitatea sa-i duca la meditatii, sa le ofere acestora cunostinte de limba romana, limbi straine, matematica sau alte materii.
Studentii care vor sa se inscrie in acest proiect o pot face pe adresa [email protected].
Redacția Știrile Kanal D