Super veste de la Rio! Nationala de handbal a Romaniei a invins Muntenegru si pastreaza sanse la calificare! Bravo fetelor!

Naţionala de handbal feminin a României a obţinut, miercuri, prima victorie din grupa A, la Jocurile Olimpice de la Rio, în faţa reprezentativei Muntenegru, scor 25-21(11-9), Cristina Neagu marcând 10 goluri.

miercuri 10 august 2016 , 19:00

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

În derby-ul ”înspăimântatelor” de zestrea nulă din clasamentul grupei A, România s-a impus în faţa vicecampioanei olimpice din 2012, Muntenegru, care a părut de nerecunoscut, mai ales în partea a doua a jocului.

Tricolorele au avut isteţimea de a profita de orice greşeală a adversarelor, cunoscute pentru apărarea agresivă, iar forma bună a portarului Paula Ungureanu şi încrâncenarea Cristinei Neagu la finalizare au fost decisive.

România primeşte o gură vitală de oxigen în cursa spre sferturile de finală şi pentru prima dată de când au început meciurile la Rio, jucătoarele antrenate de Tomas Ryde şi Costică Buceschi au zâmbit.

Marcatoarele României au fost Neagu 10 goluri, Manea 4, Chiper 4, Elisei-Ardean 3, Geiger 2, Buceschi 2, iar pentru Muntenegru s-au remarcat Bulatovici 9 goluri şi Mehmedovici 4.

În urma victoriei, tricolorele au acumulat primele două puncte în grupa A, anterior ele fiind învinse de Angola (19-23) şi de Brazilia (13-26).

Tot miercuri, în grupa A s-a mai jucat partida Brazilia – Spania, scor 24-29, iar ultimul meci al zilei este cel dintre Norvegia şi Angola. În grupa B sunt programate disputele Rusia – Suedia, Olanda – Coreea de Sud şi Franţa – Argentina.

Echipa României va juca, vineri, cu Spania (ora 20.40), iar duminică, în ultimul meci din grupa A, se va duela cu campioana olimpică en-titre, Norvegia (22.40).

Primele patru clasate în fiecare din cele două grupe se vor califica în sferturile de finală ale Jocurilor Olimpice, unde se va juca încrucişat şi eliminatoriu pentru semifinale.

Echipa de handbal feminin a României a participat doar de trei ori la Jocurile Olimpice: prima dată la ediţia din 1976, când a obţinut şi cea mai bună clasare – locul 4, iar apoi la ediţiile din 2000 şi 2008, când a încheiat pe aceeaşi poziţie, 7.

TAGURI
Sport
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si