Surse: Gigă Hagi, următorul antrenor al echipei naționale de fotbal

Federația Română de Fotbal ar fi stabilit deja numele succesorului lui Mircea Lucescu pe banca echipei naționale, după terminarea Campionatului Mondial de Fotbal din SUA, Mexic și Canada.

Legenda fotbalului românesc, marele fost jucător și actual antrenor Gică Hagi ar urma să preia Naționala în proporție de 99% după plecarea lui Mircea Lucescu, potrivit DigiSport.ro.

Mircea Lucescu, în vârstă de 80 de ani, mai are contract cu FRF până în vara anului 2026, după Campionatul Mondial din SUA, Mexic și Canada.

Potrivit sursei citate, alesul FRF pentru funcția de selecționer al României ar fi Gică Hagi (60 de ani).

În ultima perioadă s-au vehiculat mai multe nume, printre care cele ale lui Zeljko Kopic și Edi Iordănescu. În cele din urmă, s-ar fi ajuns la soluția Gică Hagi.

”E o informație verificată de mine, 100%. Următorul selecționer al naționalei României va fi Gică Hagi. Lucrurile sunt 99% bătute în cuie. Acest lucru se va întâmpla după ce Mircea Lucescu își termină mandatul. Conducerea federației a cam rezolvat totul, Hagi va fi următorul selecționer”, a declarat jurnalistul Decebal Rădulescu.

Gică Hagi a mai condus echipa națională

Dacă FRF va confirma această opțiune, ar fi al doilea mandat al lui Hagi la vârful Naționalei de fotbal.

”Regele” și-a început cariera de antrenor în 2001 la conducerea echipei României, imediat după retragerea din activitatea ca jucător.

Experiența de selecționar al Naționalei s-a încheiat însă rapid, după barajul pentru calificarea la CM 2002 pierdut în fața Sloveniei.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri