SURSE O grupare condusă de Horațiu Potra, vizată de autorități. Au loc percheziții în mai multe județe din țară

Autoritățile au descins în mai multe județe. Potrivit unor surse, în vizorul autorităților ar fi o grupare condusă de Horațiu Potra.

Autoritățile au descins mai multe percheziții în dimineața zilei de 26 februarie. Potrivit unor surse g4media.ro, în vizorul autorităților s-ar afla o grupare condusă de Horațiu Potra. Liderul mercenarilor nu s-ar afla în România în acest moment, iar conform aceleiași surse, procurorii ar urmări inclusiv finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale.  

Sunt desfășurate 47 de percheziții pe raza județelor Sibiu, Mureș, Timiș, Ilfov și Cluj.

Citește și: VIDEO Fiul lui Horațiu Potra, anchetat, după un protest din Capitală: ”L-am certat”. Șase ore a stat în fața oamenilor legii ​​​

Ce au transmis autoritățile

"Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală au efectuat, în cursul zilei de astăzi, 26 februarie 2025, 47 de percheziții pe raza județelor Sibiu, Mureș, Timiș, Ilfov și Cluj.

În cadrul acestor activități au fost vizate 27 de persoane fizice și 4 sedii aparținând unor persoane juridice, în legătură cu suspiciuni privind săvârșirea următoarelor infracțiuni:
​•​Acțiuni împotriva ordinii constituționale, prevăzută de art. 397 din Codul penal
​•​Nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 342 alin. 2 din Codul penal
​•​Efectuarea, fără drept, a oricăror operațiuni cu articole pirotehnice, prevăzute de art. 37 lit. a din Legea nr.
126/1995, republicată
​•​Instigare publică, prevăzută de art. 368 alin. 1 din Codul penal
​•​Inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prevăzută de art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 31/2002
​•​Promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid împotriva umanității și de crime de război, precum și răspândirea, în spațiul public, a unor idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, prevăzută de art.
5 din O.U.G. nr. 31/2002
​•​Inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizații, prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 157/2018
​•​Fals în declarații privind sursele de finanțare a campaniei electorale, prevăzut de art. 326 alin. 1 din Codul penal
​•​Comunicarea de informații false, prevăzută de art. 404 din Codul penal

Precizăm că percheziţia domiciliară este un procedeu probatoriu reglementat de Codul de procedură penală, în vederea descoperirii și strângerii probelor necesare soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să
înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", se arată în comunicatul autorităților.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri