”Tablou de familie”, episod nou: Sanem și Bora, decizie neașteptată

Situația complicată în care se află Erman, bărbatul dorindu-și cu orice preț să devină tată cu acte în regula pentru Bora, continuă să atragă atenția fanilor serialului ”Tablou de familie”, odată cu difuzarea unui nou episod, de la ora 20:00, la Kanal D.

Sanem trebuie să îl convingă cât mai repede pe unchiul său să modifice testul de paternitate care îi va ajuta pe Bora și Erman să devină tata și fiu, dar sițuația nu este deloc ușoară. Unchiul lui Sanem îi cere și el, în schimb, o favoare, dacă vrea să o ajute, în demersurile sale, iar Colpan va fi și ea implicată.

Cum Colpan și fratele său se dușmanesc de ani buni, șansele de reușită în demersul demarat de Erman devin tot mai mici.

Pe de altă parte, Bora reușește la timp să o demaște pe Demet, care a intentat proces de divorț soțului său, Kerem, demonstrând că aceasta este, de fapt, o escroacă. Hande și Azra ajung, din nou, ”la cuțite”, atât în plan profesional cât și în cel personal.

Efe va avea parte de un șoc atunci când află că Aziz, bărbatul care a provocat accidentul în care avocatul și-a pierdut fiica, își revine din starea de comă, în care se afla de la teribilul incident, petrecut în urmă

cu cinci ani.

Cum va reacționa Colpan atunci când află că fiica sa și Bora formează un cuplu și, ce ”nebunie” vor face cei doi îndrăgostiți, puteți afla astăzi, de la ora 20:00, în noul episod din serialul ”Tablou de familie”, difuzat numai la Kanal D.


Autor

Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.

Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri