Tânără de 17 ani, amenințată cu moartea și băgată cu forța în portbagajul mașinii de iubitul de 23 de ani. Bărbatul a acționat din gelozie
Gelozia era să mai facă o victimă. De data aceasta în Gorj.
Chiar de ziua mamei și a femeii, o tânără de 17 ani a trecut printr-un adevărat calvar, după ce iubitul ei a făcut o criză de gelozie.
În cursul nopții fata a apelat numărul unic de urgență 112 și a cerut ajutorul oamenilor legii, după ce iubitul ei a dat-o jos cu forța din mașină, apoi a obligat-o să urce în portbagaj, amenințând-o cu moartea în tot acest timp.
Tânărul era gelos pe iubita minoră
Conflictul dintre cei doi iubiți ar fi pornit de la o scenă de gelozie făcută de tânărul de 23 de ani, care nu a mai ținut cont de nimic și a trecut la fapte și amenințări dure.
"La data de 8 martie 2026, în jurul orei 03:20, poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au fost sesizaţi, prin apel 112, de către o tânără, de 17 ani, din Albeni, cu privire la faptul că în timp ce se afla în oraşul Ţicleni, pe fondul unui conflict spontan generat de gelozie, ar fi fost lovită cu pumnul în zona pieptului, după care introdusă în portbagajului autoturismului prietenului său, de 23 de ani, din Ţicleni, împotriva voinţei sale. Din primele cercetări efectuate de poliţişti, a reieşit faptul că în noaptea de 7 spre 8 martie a.c., în jurul orei 01:30, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe DJ 675 din direcţia oraşului Ţicleni către Târgu-Cărbuneşti, bărbatul de 23 de ani, pe fondul geloziei, ar fi avut un conflict cu concubina sa, de 17 ani, în urma căruia, ar fi oprit maşina şi ar fi deschis cu forţa portiera dreapta faţă, de unde ar fi tras-o pe aceasta afară din autoturism pe sol, ar fi ameninţat-o cu moartea şi introdus–o în portbagajul autoturismului, conducând până la domiciliul acesteia din comuna Albeni", a transmis, luni, IPJ Gorj.
În urma celor întâmplate, tânărul de 23 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar fata a fost luată de acasă de oamenii legii și dusă la secție pentru declarații.
"În urma discuţiei purtate cu poliţiştii, bărbatul ar fi distrus telefonul mobil al tinerei şi l-ar fi aruncat într-o pădure. În cauză, poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu şi au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie, ameninţare, distrugere şi lipsire de libertate în mod ilegal", mai anunță oamenii legii.
Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.
Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.