O tânără de 22 ani a fost înjunghiată, vineri, în centrul municipiului Miercurea-Ciuc, în faţa Palatului Administrativ. Femeia a fost umplută de sânge, fiind atacată cu cuțitul de un individ. Ea a ajuns la spital în stare critică.
Scene șocante au avut loc, vineri, în centrul orașului Miercurea-Ciuc, județul Harghita.
Trecătorii au apelat numărul de urgență 112 după ce o femeie a fost înjunghiată de un individ chiar în faţa Palatului Administrativ.
Citeste si: O româncă a fost ucisă de propriul soț, care ulterior și-a luat viața
Şeful Serviciului de Ambulanţă Harghita, dr. Peter Szilard, a explicat că femeia a fost atacată cu un cuţit şi a fost înjunghiată, având patru plăgi penetrante în hemitoracele stâng.
Intervenție chirurgicală de urgență
Tânăra a fost transportată în stare gravă la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc, iar medicul de chirurgie toracică a intervenit deja pentru salvarea vieţii acesteia.
"O femeie de 22 ani a fost atacată cu un cuţit şi a fost înjunghiată, are patru plăgi înjunghiate penetrate în hemitoracele stâng.
Potrivit acestuia, medicul chirurg toracic a intervenit rapid pentru că viaţa pacientei era aşa de critică încât în câteva minute putea muri, pentru că hemitoracele stâng era plin cu sânge.
Cine este agresorul din centrul orașului Miercurea-Ciuc?
Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Maria Plumbu, a confirmat că o femeie a fost înjunghiată şi a precizat că acest caz a fost preluat de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, care va oferi detalii.
Citeste si: Elev înjunghiat de un coleg de școală
Până la acest moment nu se știe cine a înjunghiat-o pe tânără chiar în centrul orașului Miercurea Ciuc.
Mai multe persoane sunt audiate de către procurori la ora publicării acestei știri.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita au menţionat că, deocamdată, au loc audieri în acest caz şi încă nu pot fi oferite amănunte.