Tânărul găsit mort într-o benzinărie din Iași a fost ucis de cel mai bun prieten. Motivul crimei ar fi o fată
S-a aflat motivul crimei din Iași, din noaptea de Crăciun! Tânărul găsit mort în benzinărie a fost ucis de cel mai bun prieten.

Alin Daniel Calistru (22 de ani) şi prietenul său cel mai bun, Iulian Cozma (34 de ani), se întorceau de la o discotecă din Mogoşeşti în dimineaţa zilei de miercuri, 26 decembrie. Aceştia locuiesc în localitatea ieşeană Ciurea şi veneau în Iaşi cel mai probabil la o altă discotecă.
S-au oprit într-o benzinărie și, amandoi aflați sub influența alcoolului, au început
să se certe. Motivul ar fi fost că Iulian a insistat să danseze cu sora agresorului împotriva voinței ei. Lucrurile au degenrat și Alin i-a dat un pumn lui Iulian, iar acesta a căzut la pământ. Ulterior, agresorul l-a lovit cu picioarele în cap și apoi a plecat.Prietenii acestora au sunat la 112, iar la faţa locului a fost trimis un echipaj de la Ambulanţă care a încercat să-l resusciteze pe Cozma.
„Un tânăr a fost găsit în stop cardio–respirator cu asistolă în zona unei benzinării din cartierul Nicolina, tot post–agresiune. La faţa locului a mers un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi, iar, după manevrele de resuscitare, a fost declarat decesul”, a adăugat coordonatoarea UPU–SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.
Citeste si: Copil de şase ani în comă, după ce s-a înecat în bazinul unui complex acvatic din Deva
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie corpul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei
şi stabilirea cu certitudine a cauzei decesului.Purtătorul de cuvânt al IPJ, Ioana Bustiuc, menţionează că Alin Calistru a fost reţinut pentru 24 de ore şi i s-a întocmit dosar penal sub acuzaţia de omor.
Sursa: adevarul.ro





