Tânărul găsit mort la Iași, salvat de mai multe ori de tatăl său! A avut mai multe tentative de suicid, iar ultima a fost fatală
Un tânăr în vârstă de 31 de ani, care suferea de sindrom depresiv, fiind salvat de mai multe ori de tatăl în timp ce încerca să se sinucidă, a fost găsit fără viață.
Băiatul s-a îmbătat și și-a pus planul în aplicare
Tatăl băiatului a ajuns acasă în acestă seară şi l-a găsit pe fiul său fără suflare. A făcut tot ce i-a stat în putinţă să îl readucă la viaţă, însă de această dată n-a mai putut face nimic.
Citeste si: S-a trezit din morţi, la morgă, apoi a fost dusă la spital, unde a mai murit o dată
Potrivit legiştilor, băiatul prezenta urme de strangulare, rigiditate la brate si membre inferioare flectate, prezenta urme de varsatura, continut alimentar şi helena etalonica.
Tânărul a consumat băuturi alcoolice apoi s-a spânzurat cu șireturile. Acesta a fost găsit cu corpul sprijinit de mobilier și cu fața-n jos.
Tatăl a tăiat șireturile pe care le avea în jurul gâtului și a efectuat mai multe manevre de resuscitare, însă nu și-a mai putut salva fiul.