Guvernul ceh anunțat că le impune cetățenilor cehi, începând de luni o nouă interdicţie de deplasare în afara departamentelor în care îşi au reşedinţa, în contextul în care rata contaminării cu noul coronavirus pe cap de locuitor este cea mai mare din lume, scrie AFP
Executivul ceh a impus purtarea obligatorie a măştii afară, atât în zone locuite, cât şi la locul de muncă şi a închis toate şcolile, grădiniţele şi magazinele care vând produse considerate neesenţiale.
Ce restricții dure le-au fost impuse cehilor din cauza numărului mare de contaminări cu virusul SARS Cov-2?
Cehii sunt ieși din cartierul în care locuiesc doar pentru a se duce la serviciu, la medic sau să-şi îngrijească rudele şi numai cu un documente care să dovedească acest lucru.
Cumpărăturile sunt posibile doar în departament, iar practicarea sportului şi plimbărilor numai în localitatea de reşedinţă.
Ministrul ceh de Interne Jan Hamacek a anunţat că aceste măsuri rămân în vigoare timp de trei săptămâni, şi a precizat că poliţia efectuează controale aleatorii.
”Singurul obiectiv este inversarea curbei ascendente a noilor infecţii şi a (numărului)pacienţilor la terapie intensivă, înainte să fie prea târziu”,
Citeste si: Noi măsuri de restricție împotriva COVID-19? Ce spune Ministrul Sănătății
Guvernul a impus începând de la 28 februarie o nouă stare de urgenţă pe o perioadă de o lună, un instrument juridic în vederea menţinerii restricţiilor.
Cehia este prima ţară ca număr de infectări la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile şi a doua, după Slovenia vecină, ca număr de morţil, potrivit unui bilanţ AFP.
În urma unor ieşiri din izolare recurente, din vară, această ţară cu 10,7 milioane de locuitori, a înregistrat 1,2 milioane de contaminări şi 20.000 de morţi de la începutul epidemiei covid-19.
Rata creşterii zilnice a infecţiilor a oscilat recent în jurul a 15.000, iar ministrul Sănătăţii Jan Blatny a anunţatcă se aşteaptă la o creştere la 20.000 în curând.
Vaccinarea este mai lentă decât s-a prevăzut.
Citeste si: Bilanț coronavirus 27 februarie 2021: Au fost înregistrate 3.432 de cazuri noi de COVID-19
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.
Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.
Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.
Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.
Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.