Tătaru: Suntem într-o transmitere comunitară accentuată în ultimele 10 zile

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, luni seară, că în aceste zile asistăm la o creştere a numărului de cazuri de COVID - 19, având o transmitere comunitară accentuată.

Author: M.A. luni 22 iunie 2020 , 21:03

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Tătaru anunţă că, dacă evoluţia va fi nefavorabilă, autorităţile se gândesc să impună unele restricţii în anumite zone, acolo unde se observă o transmitere comunitară accentuată.

”După trei perioade de relaxare,(...) asistăm la o creştere a numărului de cazuri, o creştere progresivă, nu exponenţială pe care o putem gestiona, în măsura în care sunt respectate şi acele reguli de distanţare fizică sau precauţii.

Sunt zile în care am observat, ultimele cinci au fost cu peste 300 de cazuri noi, dar chiar dacă astăzi avem 246 sunt şi datorită faptului că au fost şi mai puţine teste. Evaluarea noastră se face şi la cazurile de Terapie Intensivă, precum şi adresabilitatea la nivelul UPU. Sunt cazuri care sunt evaluate în mod particular, fiecare dintre ele, sunt anchete epidemiologice în derulare, sunt locuri şi locaţii care sunt izolate şi în ultima perioadă am putut vedea şi  agenţi economici care au  făcut evaluări angajaţilor şi au depistat cazuri noi”, a declarat Nelu Tătaru, la TVR, luni seară.

Citeste si: Anunț despre apa caldă din București. Ce se va întâmpla de azi, 22 iunie

Ministrul Sănătăţii a adăugat că ”suntem într-o transmitere comunitară accentuată în ultimele 10 zile, dar putem gestiona acest lucru”.

Tătaru a mai precizat că unii români au renunţat la măsurile de precauţie şi astfel a crescut numărul de cazuri noi.

”Sunt aceleaşi măsuri de precauţie pe care trebuie să le avem fiecare dintre noi şi recomandările pe care trebuie să re repetăm în fiecare zi pentru că după cum am putut vedea, o parte dintre concetăţenii noştri au renunţat la orice măsură de prevenţie, la orice măsură de precauţie şi atunci vedem şi o creştere a numărului de  cazuri noi. Suntem pregătiţi să gestionăm astfel de cazuri”, a declarat Tătaru.

Citeste si: Organizaţia Mondială a Sănătăţii solicită creşterea producţiei mondiale de dexametazonă

Întrebat ce măsuri ar putea fi luate, având în vedere numărul crescut de cazuri de coronavirus, Nelu Tătaru a declarat că ar putea fi impuse restricţii particulare.

”Depinde foarte mult de evoluţia zilnică, săptămânală, de evoluţia la două săptămâni. Noi de obicei pregătim o nouă etapă de relaxare, dar odată cu evoluţia nefavorabilă, ne gândim să avem şi nişte restricţii particulare, pentru fiecare  caz în parte, pentru fiecare zonă, pentru fiecare  locaţie. Dar mă repet, sper ca odată cu respectarea  acestor reguli, să putem gestiona un număr de cazuri, chiar dacă avem o creştere controlată. Când vedem o rată de dublare a cazurilor într-un anumit loc şi care persistă zile la rând, atunci gândim că acolo există o transmitere comunitară accentuată şi trebuie să limităm această transmitere prin  izolarea zonei”, a mai precizat Nelu Tătaru.

Citeste si: OMS, un nou avertisment către omenire! „Virusul continuă să...”

Luni, au fost anunţate 246 de cazuri noi de infectări cu noul coronavirus, iar de la debutul pandemiei şi până în prezent, au fost depistate 24.291 de cazuri. Până luni, 1.523 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si