Taxa nouă intrată în vigoare de pe 1 ianuarie. Cât costă și când se aplică

Foto simbol- curier

(Sursa foto: Shutterstock)

De pe 1 ianuarie 2026 a intrat în vigoare taxa pe coletele cu bunuri provenite din afara Uniunii Europene, cu o valoare comercială declarată sub 150 de euro.

Coletele care provin din afara Uniunii Europene, cu o valoare comercială declarată sub 150 de euro, vor fi taxate suplimentar începând cu 1 ianuarie 2026.

Citește și: Pe ce dată se sărbătorește Boboteaza 2026 și ce semnificație are această zi

Taxa nouă intrată în vigoare de pe 1 ianuarie

Potrivit noilor reglementări, la comandarea unui colet sub 150 de euro, din afara Uniunii Europene, românii vor plăti în plus o taxă de 25 de lei.

Această taxă este aplicată exclusiv coletelor care conțin bunuri livrate în cadrul vânzărilor la distanță, pentru produse importate din state sau teritorii din afara UE.

Legea prevede că obligația de plată revine expeditorului sau platformei de vânzare, nu clientului final. Taxa suplimentară ar urma să fie colectată de Poșta Română sau firmele de curierat și raportată lunar la ANAF. Ulterior, banii trebuie să fie virați la bugetul de stat până la data de 25 a lunii următoare celei în care coletul a fost predat destinatarului.

În cazul coletelor returnate, taxa nu se rambursează.

Citește și: Ce scumpiri în lanț intră în vigoare de la 1 ianuarie 2026

Procedura de declarare a taxei urmează să fie stabilită prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care va fi emis în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 239/2025, publicată în Monitorul Oficial la 15 decembrie.

Taxa aplicată pe coletele care nu provin din Uniunea Europeană și a căror cost nu depășește 150 de euro face parte dintr-o strategie europeană temporară, menită să gestioneze volumul uriaș de comenzi extracomunitare și să combată concurența neloială, frauda vamală și riscurile pentru consumatori. 


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri