„Te-am iubit... Zboară liber, fiule!” Doi adolescenți și un bărbat de 30 de ani au murit arși de vii într-o mașină
Sfârșit tragic pentru doi adolescenți și un bărbat, după ce mașina în care se aflau a luat foc. Aceștia au murit arși de vii, iar suspecții au fost reținuți.
Doi adolescenți, în vârstă de 16 și 18 ani, și un bărbat în vârstă de 30 de ani, și-au pierdut viața, după ce mașina în care se aflau a luat foc.
Tragedia a avut loc în cursul zilei de marți, spre A390, lângă St. Ive, Liskeard, Cornwall, în jurul orei 23:50. Pompierii ajunși la fața locului au găsit mașina care ardea pe marginea drumului.
Victimele au ars de vii în mașină
Luke Warner, în vârstă de 16 ani, Jamie Lane, în vârstă de 18 ani și un bărbat de 30 de ani se aflau în mașină în momentul în care focul a izbucnit.
În acest caz, patru adolescenți, dintre care doi băieți și două fete, au fost arestați sub suspiciunea că au provocat moartea prin conducere periculoasă și rămân în custodia poliției.
Polițiștii au confiscat și un al doilea vehicul despre care se crede că ar fi fost implicat în incident.
Citește și: VIDEO- Un bărbat a fost găsit decedat în parcarea unui supermarket din Bacău
Familiile victimelor sunt devastate de durere
Familiile și prietenii celor trei oameni care au murit arși de vii sunt în stare de șoc. Tatăl lui Jamie Lane, care a murit la doar 18 ani, a postat un mesaj plin de durere pe rețelele sociale.
„Tu ai fost copilul meu și te-am iubit... Zboară liber, fiule”, a scris tatăl victimei.
O altă rudă a lui Jamie a spus: „Ai plecat prea devreme”.
„Erai atât de tânăr, aveai toată viața în față. Ai fost un băiat uimitor pe care cu toții l-am iubit! Odihnește-te în pace, Jamie Lane!”, a adăugat un prieten de-ai băiatului.
Drumul a fost închis pentru a permite poliției să-și desfășoare ancheta.