1 din 3 | Două persoane au suferit atacuri de panică după ce au rămas blocate la mare înălțime deasupra stațiunii Mamaia
2 din 3 | Cele mai multe persoane, respectiv 62, au fost evacuate la punctul Aqua Magic, iar alte 55 au coborât la punctul Cazino.
3 din 3 | VIDEO - Telegondola din Mamaia a rămas blocată, 117 persoane au fost evacuate de urgență
Telegondolele din Mamaia s-au blocat joi seara, după o pană de curent, iar un număr de 117 persoane au fost evacuate de echipajele de intervenție. Două persoane au suferit atacuri de panică, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea.
Două persoane au suferit atacuri de panică
Cele mai multe persoane, respectiv 62, au fost evacuate la punctul Aqua Magic, iar alte 55 au coborât la punctul Cazino. "Nicio persoană nu a avut nevoie de transport la spital", au transmis oficialii de la ISU Dobrogea.
Potrivit sursei citate, două persoane au suferit atacuri de panică, dar au refuzat transportul la spital.
„Total persoane evacuate: 55 de la punctul Cazino și 62 de la punctul Aqua Magic. Nu mai sunt alte persoane de evacuat. Cele 2 persoane cu atac de panica au refuzat transportul la spital”, a mai anunțat ISU Dobrogea.
Citeste si: Sfârșit cumplit: Un bărbat a fost ucis de un rechin pe o plajă din Brazilia
La ce înălțime se află telegondolele din Mamaia
Devenită un simbol al stațiunii Mamaia, telegondola a fost inaugurată în anul 2004, fiind prima de acest tip de la noi din țară.
Turiștii care doresc să admire stațiunea Mamaia ajung la o înălțime de până la 50 m, iar călătoria durează aproximativ șapte minute cu instalația de transport pe cablu.
Telegondolele de tip închis în care se efectuează călătoria au o capacitate, fiecare, de opt locuri, dispun de ventilație naturală și protecție solară. Telegondolele au punctul de pornire lângă Hotelul Perla iar cel de sosire, după aproximativ 2000 m, în zona Casino.
Telegondola este deschisă turiștilor începând cu jumătatea lunii aprilie până la jumătatea lunii septembrie, în restul perioadei ea aflându-se în conservare.
Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.
A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.
Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.