Tentativa de lovitura de stat in Turcia. Presedintele Erdogan, prima declaratie: Turcia va depasi acest moment

Premierul Binali Yildirim afirmă că un grup de militari din cadrul armatei turce participă la ceea ce pare să fie o lovitură de stat, relatează The Associated Press.

vineri 15 iulie 2016 , 23:46

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

UPDATE: Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan, prima declaratie. "Îndemn poporul turc să vină în pieţele publice şi la aeroporturi. Nu am crezut niciodată într-o putere politică mai mare decât cea a poporului", a subliniat Erdogan, care se află într-o locaţie sigură. "Turcia va depăşi acest moment", a spus presedintele turc.

„Voi veni în piaţă în Ankara”, a spus Erdogan, promiţând că autorii loviturii vor primi „pedeapsa cuvenită”. Acţiunea este opera unor ofiţeri de rang inferior, care s-au răsculat împotriva superiorilor lor, a mai adăugat Erdogan.

UPDATE: Presedintia Turciei neaga lovitura de stat


UPDATE 1.40
Un oficial guvernamental a declarat că Erdogan se afla într-o staţiune turcă de pe coasta Mării Marmara şi că se va întoarce la Ankara.

UPDATE 1.38 Mii de oameni încep să se strângă în Piaţa Taksim. Armata a încercat să risipească mulţimea ieşită în stradă la apelul preşedintelui Erdogan şi au avut loc mai multe ciocniri. Poliţia se pare că este de partea susţinătorilor lui Erdogan.

UPDATE 1.35 Turcia: Ministrul pentru afaceri europene, Omer Celik, cere soldaţilor să nu se supună ordinelor primite de la liderii loviturii de stat. "Nu vom ceda această democraţie până la ultima noastră suflare", a spus Celik.

UPDATE 01:15 Un inalt oficial turc a declarat ca nu pare sa existe un sprijin larg in cadrul armatei turce pentru tentativa de lovitura de stat in curs de desfasurare vineri noapte, informeaza Reuters. El nu a oferit mai multe detalii, dar comentariile sale se fac ecoul celor ale presedintelui Tayyip Erdogan, care a declarat mai devreme ca puciul este o incercare a unei mici factiuni din interiorul armatei si ca i se va pune capat in curand.

UPDATE Cel puţin un civil a fost rănit de focuri de armă în clădirea televiziunii TRT, controlată de pucişti, relatează Hurriet Daily News.

UPDATE: O explozie puternică s-a auzit în sediul televiziunii de stat de la Ankara, relatează CNN Turk. Anterior, armata a anunţat că a preluat controlul asupra televiziunii. Străzile din Ankara şi Istanbul sunt împânzite de militari şi de tancuri. Potrivit presei, în capitala ţării se dau lupte între poliţie şi militarii pucişti.

UPDATE: Cozi uriaşe la bancomate în plină noapte în Turcia. Oamenii sunt disperaţi să nu piardă tot . Mai multe aici

UPDATE Prima declaratie a presedintelui turc Erdogan: le cere oamenilor sa iasa in strada. Amanunte aici

UPDATE: Armata a anunţat într-un comunicat citit la televiziunea naţională că Turcia este “condusă în prezent de Consiliul Păcii, care va asigura siguranţa populaţiei”, relatează Sky News. Armata turcă a mai anuntat că impune legea marţială în ţară, a preluat controlul asupra televiziunii de stat TRT şi a anunţat restricţii de circulaţie. Detalii aici

UPDATE Roman, aflat pe aeroport in Turcia: Toata lumea citeste pe telefon stirea despre lovitura de stat. Declaratia lui aici

UPDATE: Presa turcă anunţă că mai mulţi militari au intrat în sediul partidului de guvernământ, AKP, din Istanbul şi au cerut oamenilor să plece, relatează Sky News.

Administraţia preşedintelui Recep Tayyip Erdogan a denunţat o tentativă de lovitură de stat militară si a promis că va opune rezistenţă şi că autorii revoltei vor fi pedepsiţi, informeaza Mediafax.

UPDATE: Potrivit News.ro, cel puţin un elicopter a deschis focul la Ankara, unde o lovitură de stat de este în curs, martori vorbesc de lupte între armată şi poliţie, iar presa scrie că s-ar fi auzit o explozie. Multe ciocniri ar fi avut loc între militarii pucişti şi poliţie.

 

 

 

 

UPDATE: Şeful Statului Major Interarme turc a fost luat ostatic de armată şi dus la o baracă militară, în cursul tentativei de lovitură de stat din ţară, relatează Sky News.

Potrivit militarilor, mai mulţi lideri politici ar fi în arest.

Martori oculari au declarat pentru Reuters că elicoptere survolau, de asemenea, Istanbulul, cel mai mare oraş din Turcia.

Potrivit postului NTV, ambele poduri de peste Bosfor, care desparte partea europeană şi cea asiatică a metropolei turce, au fost închise.

Era neclar, imediat, dacă evenimentele din cele două oraşe aveau vreo legătură.

Toate zborurile de pe aeroportul din Istanbul au fost anulate, informeaza Reuters.

UPDATE: Premierul Binali Yildirim a îndemnat la calm şi a afirmat că forţele de securitate fac ceea ce este necesar pentru a rezolva situaţia.

Postul NTV difuzează imagini cu tancuri la intrarea în Aeroportul Internaţional Ataturk.

Vehicule militare blochează cele două poduri din Istanbul, iar aeronave militare au fost auzite survolând capitala, Ankara.

Presa scrie că ambulanţe au fost văzute în faţa cartierului general al forţelor armate turce.

Yildirim a avertizat că cei vinovaţi de această "tentativă ilegală" vor plăti "cel mai înalt preţ".

UPDATE Armata turcă anunţă că a preluat controlul asupra ţării, după ce premierul Binali Yildirim a declarat vineri seara că o facţiune militară este implicată într-o lovitură de stat, relatează Sky News. Se pare ca armata a luat ostatici.

"Este corect că a existat o tentativă", a declarat Yildirim pentru postul NTV.

Premierul turc nu a oferit alte detalii, dar a subliniat că Turcia nu va permite vreo "iniţiativă care să întrerupă democraţia".

Anterior, avioane militare survolau capitala Ankara.

Presa turcă scrie că ambulanţe au fost văzute în faţa cartierului general militar turc.

Focuri de armă se auzeau vineri la Ankara, a declarat un martor pentru Reuters, iar avioane şi elicoptere militare survolau capitala turcă.

Martori oculari au declarat pentru Reuters că elicoptere survolau, de asemenea, Istanbulul, cel mai mare oraş din Turcia.

 


Potrivit postului NTV, ambele poduri de peste Bosfor, care desparte partea europeană şi cea asiatică a metropolei turce, au fost închise.

Era neclar, imediat, dacă evenimentele din cele două oraşe aveau vreo legătură.

Foto: Twitter

Clipul zilei pe STIRILEKANALD.RO:
Te-ar putea interesa si