Theresa May, mesaj după ce liderii UE au aprobat acordul cu privire la Brexit

Premierul britanic a transmis un mesaj după ce liderii UE au aprobat acordul cu privire la Brexit.

M. P., duminică 25 noiembrie 2018 , 17:27

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Premierul britanic Theresa May a declarat, duminică, după ce liderii UE au aprobat acordul cu privire la Brexit, că acordul negociat este cel mai bun posibil şi va fi supus votului parlamentului luna viitoare, relatează standard.co.uk.

“Am negociat cel mai bun acord posibil. Acesta este cel mai bun acord posibil. Părăsim Uniunea Europeană, dar nu părăsim Europa”, a spus May.

Theresa May a precizat că parlamentul va vota înainte de Crăciun acordul cu privire la Brexit.

Ea a precizat că este optimistă cu privire la viitorul ţării şi că acordul este unul bun pentru întreaga familie britanică, inclusiv Gibraltar.

Potrivit Sky News, Theresa May a mai afirmat că nu este tristă în ceea ce priveşte Brexit-ul şi că Marea Britanie şi Uniunea Europeană vor rămâne “prietene şi vecine”.

Acordul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost aprobat, duminică, de liderii UE. Cei 27 de lideri ai UE au aprobat acordul după mai puţin de o oră de discuţii.

Înainte de întâlnirea de la Bruxelles, liderii UE au cerut britanicilor să susţină acordul privind Brexitul, negociat de Guvernul condus de Theresa May.

Acordul trebuie să fie aprobat de Parlamentul britanic.

Consensul de la Bruxelles intervine la 18 luni după începutul negocierilor dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană, după activarea Articolului 50 din Tratatul de la

Roma în urma rezultatului referendumului din 2016.

Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană pe 29 martie 2019.


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Curs valutar BNR luni, 19 aprilie 2021: Euro și dolarul, în creștere la început de... Curs valutar BNR luni, 19 aprilie 2021: Euro și dolarul, în creștere la început de săptămână! Cum arată cele mai noi cotații
spotmedia.ro
Parcul Izvor, de lângă Parlament, este plin de gunoaie. După ce că e lipsit de pază,... Parcul Izvor, de lângă Parlament, este plin de gunoaie. După ce că e lipsit de pază, nimeni n-a venit să-l curețe (Galerie Foto)
spotmedia.ro
Dan Dungaciu: Nimănui nu-i trece prin minte să înceapă un război, cu atât mai puțin la... Dan Dungaciu: Nimănui nu-i trece prin minte să înceapă un război, cu atât mai puțin la Marea Neagră
b1.ro
Se reduce vârsta de pensionare? Vești bune pentru români Se reduce vârsta de pensionare? Vești bune pentru români
infoactual.ro
Nu spune niciodată ASTA! Arsenie Boca: Se pedepseşte cu matca focului! Nu spune niciodată ASTA! Arsenie Boca: Se pedepseşte cu matca focului!
infoactual.ro
Tabloul în care Regina Elisabeta a II-a va rămâne scris în istorie. Fotografia a... Tabloul în care Regina Elisabeta a II-a va rămâne scris în istorie. Fotografia a impresionat o lume întreagă
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si