Țigări de contrabandă descoperite în cimitir. Oamenii legii au găsit mai bine de 6.700 de pachete printre morminte

Țigări de contrabandă descoperite în cimitir. Oamenii legii au găsit mai bine de 6.700 de pachete printre morminte

(Sursa foto: Poliţia de Frontieră)

Ofițerii de la Poliția de Frontieră din județul Botoșani au descoperit, în urma unei acțiuni, aproximativ 6.734 de pachete cu ţigarete de contrabandă, în valoare totală de aproximativ 68.000 de lei, ascunse într-un cimitir.

În data de 16 februarie, ofițerii de la Poliția de Frontieră din județul au organizat o acţiune, pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete, la care au participat poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani, Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut şi Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani.

Citeste si: Descoperire macabră în Capitală. Polițiștii au prins un grup de tineri care transportau un cadavru înfăşurat într-un covor

În decursul acţiunii, care s-a desfășurat în jurul orelor 21.00, un echipaj a descoperit abandonate în cimitirul din marginea localităţii Păltiniş, mai multe colete voluminoase, ambalate în folie şi prevăzute cu chingi de transport, se precizează într-un comunicat al instituției.

Tigările de ontrabandă valorează în jur de 68.000 de lei

La inventarierea bunurilor a reieşit faptul că în colete se aflau ţigarete, fiind stabilită cantitatea de 134.680

de ţigarete (6.734 de pachete), în valoare de 68.000 de lei, bunuri ce au fost ridicate de oamenii legii, în vederea continuării cercetărilor.

Citeste si: Exerciții militare la granița României cu Ucraina. Mai multe mașini ale Armatei Române au fost plasate pe un câmp din județul Botoșani

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă în vederea depistării şi identificării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Citeste si: Incendiu pe un feribot grec în Marea Ionică: 288 de persoane se aflau la bord, inclusiv 29 de români. Anunțul oficial al MAE


Autor

Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.

Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.

Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri