Țigări de contrabandă, în valoare de milioane de euro, au fost găsite ascunse printre portocale

Țigări de contrabandă, în valoare de milioane de euro, au fost găsite ascunse printre portocale

(Sursa foto: tlnews.ro)

Un român a fost reținut de polițiști după ce a încercat să introducă ilegal în România aproximativ 500.000 de pachete de țigări printre portocale.

Un bărbat a fost reținut pentru că a încercat să introducă ilegal 500.000 de pachete de țigări în România.
„În noaptea de miercuri spre joi, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autocamion, un cetăţean român, în vârstă de 40 de ani. Şoferul transporta, conform documentelor prezentate, portocale pe ruta Bulgaria- Ungaria.

Citește și: Contrabandă cu țigări în Ialomița: polițiștii au confiscat peste 23.000 de ţigarete şi 500 de kilograme de materiale pirotehnice ilegale

În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, în compartimentul pentru marfă, au fost descoperite ascunse, în spatele cutiilor cu portocale, metoda capac, 968 de baxuri ce conţineau 484.000

de pachete cu ţigări de diferite mărci”
, se arată într-un comunicat de presă, emis joi, de ITPF Giurgiu.

Țigările au o valoare de peste două milioane de euro.

Citește și: Fumatul va fi interzis în această țară. Ce prevede noua lege și de când va intra în vigoare

Contrabandă cu țigări în Ialomița: polițiștii au confiscat peste 23.000 de ţigarete şi 500 de kilograme de materiale pirotehnice ilegale

Polițiștii au efectuat șase percheziții domiciliare, în urma cărora au fost confiscate 23.800 de ţigarete provenite din contrabandă şi 500 de kilograme de materiale pirotehnice interzise la deţinere şi utilizare.

„La data de 21 decembrie a.c., poliţiştii ialomiţeni, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia au pus în executare 6 mandate de percheziţie, în comuna Munteni Buzău, la persoane bănuite de comiterea infracţiunii de contrabandă cu ţigări. 

Citește și:  Percheziții în Mureș la persoane bănuite de falsificare de monedă

În urma percheziţiilor efectuate, poliţiştii au descoperit şi identificat 23.833 de ţigarete proveite din contrabandă, precum şi 500 de kilograme de articole pirotehnice pentru care nu s-au putut prezenta documente de provenineţă”, potrivit comunicatului de presă al IPJ Ialomiţa.


Autor

Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.

A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.

A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.

Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.

Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri