Tipic românesc! Banii pentru educaţie, numai buni să fie investiţi în şcoli care au nevoie, ajung în sate fără copii. Cum s-a ajuns într-o asemenea situaţie

Tipic românesc! Banii pentru educaţie, numai buni să fie investiţi în şcoli care au nevoie, ajung în sate fără copii. Cum s-a ajuns într-o asemenea situaţie

Vrem o şcoală că afară, dar banii care ar putea să asigure această normalitate sunt departe de a ajunge unde trebuie. Ca paradoxul românesc să fie complet, investim saci de bani în şcoli din comune unde cu greu mai găseşti doi-trei tineri, darămite elevi.

Într-una din două şcoli, elevii merg la toaletă în curte şi uneori stau câte 3 în banca. 
Banii ministerului, numai buni să fie investiţi aici ajung, în schimb, în sate fără copii

La Baltă Ratei, în Vrancea, o şcoală nou-nouţă- cu centrală termică, grupuri sanitare şi sala de mese- a fost închisă la scurt timp după inaugurare.Autorităţile au ridicat-o de la zero deşi la acea vreme erau puţini copii. 

Cei 21 de micuţi care se mai zăresc pe uliţele satului învaţă jumătate la ciclul primar, iar restul la cel gimnazial.Deşi

au şcoală lângă ei, fac naveta până în satul vecin.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri