Jandarmeria Capitalei combate un fake news care a circulat pe rețelele și a transmis, joi, că nu există nicio restricție impusă de instituție privind accesul cetățenilor în București pentru a participa la adunările publice de protest din perioada următoare.
''În urma unor informații false apărute în spațiul public, dorim să aducem la cunoștința opiniei publice că nu există nicio restricție impusă de Jandarmeria Capitalei privind accesul cetățenilor în București pentru a participa la adunările publice de protest anunțate în perioada următoare", se precizează într-un comunicat de presă.
"Toate intrările în Capitală sunt deschise și nu sunt blocate de forțele de ordine'', au precizat oficialii Jandarmeriei.
Jandarmeria îndeamnă cetățenii să se informeze din surse oficiale și sigure pentru a evita răspândirea de informații false care pot crea confuzie.
Când are loc mitingul anunțat de Călin Georgescu
Candidatul independent la alegerile prezidențiale din 2024, anulate de CCR, a anunțat un miting pentru vineri, 10 ianuarie, la ora 10, în fața Curții Constituționale.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Oamenii dintr-un sat au fost șocați când au văzut că un munte de gunoaie le bloca singurul drum de acces în localitate- antena3.ro
Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro
Georgescu a spus că "va avea loc Marea Unire Juridică a poporului nostru". "Semnăturile noastre, cu cât vor fi mai multe, vor scrie cu adevărat istorie și vor restabili turul 2 așa cum este legal!", a precizat candidatul aflat pe primul loc în preferințele românilor în turul I al alegerilor din 24 noiembrie 2024.
Ulterior, Curtea Constituțională a decis anularea alegerilor și reluarea celor două tururi de scrutin pentru desemnarea președintelui României, pe baza unor informații venite de la CSAT și serviciile secrete.
CCR a motivat decizia prin ingerințele unui actor statal în procesul electoral din România, însă probele pe care urmau să le aducă instituțiile statului în acest sens încă se lasă așteptate.
Călin Georgescu, plecat din țară înainte de "marea horă"
Călin Georgescu a plecat din țară, joi 9 ianuarie, cu o cursă către Frankfurt, Germania. El a anunțat pe contul de Instagram că va duce "hora noastră" în inima Europei.
Călin Georgescu a precizat că "mâine nu este protest, așa cum am auzit pe anumite canale media, ci este doar liniște socială și este pace, nimic mai mult"...
Citeste si: Ce trebuie să facă angajații de la privat pentru a intra în posesia voucherelor de vacanță în 2025? Este vorba de o valoarea maximă de 24.300 de lei- kfetele.ro
Citeste si: Anunțul care zguduie folclorul românesc. O cântăreță celebră părăseşte lumea muzicală pentru totdeauna: "După o lungă şi grea suferinţă a plecat să cânte în ceruri"- radioimpuls.ro
Citeste si: Concedieri masive în România. Ce companii au anunțat disponibilizări în următoarea perioadă: Mii de angajați rămân fără loc de muncă- antena3.ro
"Mâine, o Mare Unire Juridică a avocaților va deveni și o Mare Horă Românească, pentru că din măreața horă a conștiinței noastre nu cade nimeni, ne ținem strâns legați cu toții prin același ideal- libertatea!
Astăzi, eu voi duce hora noastră în inima Europei, la cele mai înalte curți.
Fiecare dintre noi își face partea sa din această misiune istorică prin care ne apărăm democrația", a transmis Georgescu.
"Alături de o altă echipă juridică din diaspora, cealaltă Românie a noastră, începând de astăzi voi merge personal pentru a depune demersuri legale către cele mai înalte instituții europene. Deja Europa și întreaga lume privesc cu respect poporul român- ca pe o călăuză a protejării drepturilor fundamentale", a mai spus Călin Georgescu.