
Traditii mai putin stiute din Postul Craciunului. Ce trebuie sa faca fetele nemaritate?
Potrivit unei vechi traditii, daca tin Postul Craciunului fetele nemaritate isi vor gasi sortitul. Dar nu numai atat. Acestea trebuie sa adune in fiecare zi a postului cate o surcina, iar in Ajunul Craciunului sa fiarba crupe fara sare, pe care apoi sa le puna pe masa.
Se crede ca umbra ursitorului lor, va veni seara, pe cahla, si se va ospata. Un alt obicei al fetelor necasatorite este batutul pernelor, in speranta ca asa isi vor imblanzi soarta si petitorii vor incepe sa vina la casele lor. si in ziua de astazi, in Postul sfantului Craciun se va spala toate vesela cu cenusa sau lesie, ca sa nu mai existe nici o urma de carne.
Pe 21 noiembrie, cand se sarbatoreste Intrarea in Biserica a Maicii Domnului, se spune ca ”se deschide cerul, vorbesc vitele, le aud cei neprihaniti”. in aceasta zi exista obiceiul de a se da de pomana pentru cei innecati si cei care au murit fara lumina, scrie secretele.com.
in plus, se arde o lumanare si se ung ferestrele si usile cu usturoi deoarece ”incep sa lucreze fermecatoarele”.