Traditii si obiceiuri in Saptamana Alba. Ce sa nu faci sub nicio forma in saptamana dinaintea postului Pastelui
Incepand cu 20 februarie, crestinii ortodocsi intra in Saptamana Alba sau ”Saptamana branzei”. in aceasta saptamana, care precede Postul Pastelui, nu se mai consuma carne, iar in zilele de miercuri si vineri este dezlegare la oua, lapte, branza si peste, scrie Libertatea.
In calendarele bisericesti, pentru aceste zile apare mentiunea „harti”, un termen popular care desemneaza zilele de dezlegare a postului.
in zilele de miercuri si vineri din „Saptamana Alba” nu se savarseste Sfanta Liturghie, cele doua zile sunt aliturgice.
in Sambata lasatului sec de branza, Biserica ii pomeneste pe toti barbatii si femeile care au fost „luminati prin postire”. Aceasta zi este numita „a ascetilor”.
Duminica, 26 februarie, exista randuiala de a se cere iertare. Este cunoscuta sub denumirea de „Duminica Iertarii”.
Zilele acestei saptamani au si ele denumiri corespunzatoare. Prima zi este Lunea alba, cunoscuta si ca Lunea burdufului, pentru ca atunci se taie burduful de branza. in Martea alba, e bine sa se manance branza. Nu se spala rufe si nu se face baie, fiindca albeste parul.
in Miercurea alba este dezlegare la lactate si peste.
Urmeaza prima din cele 12 vineri scumpe de peste an, care se marcheaza inaintea fiecarui praznic. Se tin cu post si rugaciune, mancand numai seara, pentru binele casei si pentru curatirea sufletului. in unele sate, sunt tinute indeosebi de tineret, pentru a avea noroc la casnicie.
in Sambata alba se fac placinte, care se dau de pomana. Barbatii nu lucreaza, fiind in primejdie de cazaturi, iar femeile nu cos si nu spala camasi barbatesti.
Se mai spune ca in Saptamana alba nu se toarce, ca sa nu se faca peste an viermi in fructe.
Saptamana nebunilor se incheie cu duminica de lasatul secului de branza, ultima zi de petrecere inaintea postului Sfintelor Pasti.