VIDEO Trafic îngreunat în mai multe județe din cauza ninsorilor puternice. Ce drumuri sunt închise

Ninsorile puternice din ultimele ore, însoțite de intensificări ale vântului care suflă cu peste 150 de km pe oră în anumite zone, au dus la blocarea traficului rutier în mai multe județe.

UPDATE. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române  a informat, luni 29 decembrie, că începând cu ora 09:00, datorită ameliorării condițiilor meteorologice din zonă și a creșterii vizibilității în trafic, circulația rutieră a fost redeschisă pe DN 67C, tronsonul kilometric 16 – 34+800 metri, între Novaci și Rânca, județul Gorj.

Vremea extremă a creat probleme în special în județele din nordul țării. Utilajele de deszăpezire au intervenit pe parcursul nopții pe toate drumurile din județul Suceava.

 

Prefectul de Suceava, Traian Andronachi, a transmis, luni dimineață, că utilajele Secției de Drumuri naționale Suceava au efectuat, în 48 ore, 7906 km, utilajele SDN Câmpulung Moldovenesc- 3004 km, iar cele de la Drumuri Județene, 4229 km.

Au existat scurte perioade de îngreunare punctuală a traficului rutier, însă "la acest moment, întreaga rețea de drumuri din județul Suceava este practicabilă, în condiții de iarnă, fără sectoare închise circulației”, a declarat prefectul.

Trafic blocat la Rânca și pe DN 1A, în zona Măneciu

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a informat, că, începând de ieri, 28 decembrie, ora 18:00, circulația rutieră a fost închisă pe DN 67C, tronsonul kilometric 16 – 34+800 metri, între localitățile Novaci și Rânca, județul Gorj, din cauza vântului foarte puternic, care viscolește zăpada, vizibilitatea fiind redusă spre 0.

Traficul autovehiculelor urmează a fi permis în momentul îmbunătățirii condițiilor meteorologice.

Pe DN 1A Ploiești-Brașov, la kilometrul 136, în afara localității Măneciu, județul Prahova, din cauza unui copac căzut pe suprafața de rulare, traficul rutier a fost închis pe ambele sensuri de deplasare.

La nivel național, traficul rutier se desfășoară preponderent pe un carosabil uscat, vizibilitatea fiind bună, iar în zona înaltă a județelor aflate sub cod roșu de ninsori viscolite, respectiv Argeș, Buzău, Brașov, Caraș-Severin, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Prahova, Sibiu, Vâlcea, Vrancea, este semnalat vânt puternic, dar fără a fi impuse

restricții de circulație.

Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București- Pitești, A2 București- Constanța, A3 București- Ploiești, nu sunt semnalate precipitații, carosabilul este uscat, vizibilitatea este bună, iar valorile de trafic sunt reduse.

Cod roșu de viscol

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare cod roșu de viscol, valabilă timp de 24 de ore, în intervalul 28 decembrie, ora 10:00 – 29 decembrie, ora 10:00.

Alerta vine după ce, duminică dimineață, meteorologii au transmis o avertizare similară, de tip nowcasting, pentru zonele montane din două județe, iar acum au extins atenționarea pentru mai multe județe, în special pentru zona lor montană.

" Administrația Națională de Meteorologia a emis cod roșu pentru vânt foarte puternic în zona Carpaților Meridionali și în Carpații de Curbură, unde în special la altitudinea peste 1.700

m vântul va sufla cu putere până mâine dimineață, la ora 10:00, când va expira acest cod. Se vor înregistra rafale de peste 120km/h, iar pe crestele foarte înalte se va ajunge la 140km/h.”, au explicat meteorologii ANM.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri