Tragedia de pe Autostrada Soarelui. Ranitii incearca sa afle daca vor fi despagubiti. Ce spune un reprezentant al unei companii de asigurari

4 oameni au murit şi alţi 24 sunt în grija medicilor, dar ancheta celui mai grav accident rutier din istoria România e departe de final. Epavele automobilelor trebuie să fie expertizate, iar răniţii au fost chestionaţi de către anchetatori chiar pe paturile de spital. În tot acest timp, şoferii care merg pe autostrada soarelui par să nu fi învăţat nimic din tragedia de sâmbătă dimineaţa. ##VIDEO33060##

luni 07 noiembrie 2016 , 18:59

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

O astfel de manevra inconstienta este una dintre ipotezele luate in calcul in ceea ce priveste cauzele tragediei de sambata dimineata. Desi legea spune ca, la intrarea pe autostrada, dintr-un spatiu de serviciu sau benzinarie, soferii sunt obligati sa circule pe banda de accelerare, unii zboara direct pe prima banda.

Asta pentru ca, astazi, vremea e buna, iar vizibilitatea perfecta. Daca ar fi fost aceeasi ceata densa ca sambata era posibila o noua tragedie.



"La 2 zile de la cel mai grav accident de pe autostrazile din Romania continua audierile aici, la sediul Politiei Autostrazi. In acelasi timp, epavele automobilelor implicate in carambol urmeaza sa fie expertizate. Printre primele masuri luate de catre anchetatori se numara ridicarea permiselor mai multor soferi implicati in tragedie.

Sunt cei care au putut sa dea declaratii, iar agentii au considerat ca nu au pastrat distanta regulamentara si nici nu au adaptat viteza la conditiile meteo. Unul dintre martorii tragediei este inca socat.

"M-am simtit total neputincios, din punct de vedere emotional, atunci a fost un impact foarte puternic."

Acest barbat a scapat ca prin urechile acului. A fost oprit de un alt sofer, care a realizat ce se intampla. La randul sau, omul a coborat din automobil si a inceput sa faca semne disperate.

"Am oprit foarte multe masini impreuna cu inca doi colegi.
Unul era pe banda de rezerva, acel om in varsta, primul, care mi-a facut si mie semn"

"Eu pe banda 1, la vreo 20 de metri distanta de el si inca colegul meu, aproape pe banda a doua."

Au reusit sa ii faca si pe altii sa opreasca, iar asta a limitat proportiile dezastrului. Cand s-au apropiat, apoi, de raniti au vazut scene de cosmar.

"Da, m-a lovit in plin, era pe piciorul stang tot murdar si ii zic bai asta nu e sange.
Nu, ca m-a aruncat in baia de ulei."

24 de raniti sunt, in continuare, internati in spitalele din Capitala si Calarasi. Unul dintre ei este in stare grava, iar medicii sunt rezervati. Cei care au supravietuit au dat declaratii in fata anchetatorilor. Altii incearca sa afle cum vor putea fi despagubiti.

Reprezentant companie asigurari: "Deci se va stabili vinovatia. La 30 de masini implicate e posibil sa fie 5-6 vinovati, nu unul neaparat, ca sunt foarte multe masini."


Dar asta abia dupa ce ancheta oamenilor legii va fi gata. Cercetarile au fost preluate de parchetul tribunalului Calarasi.


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Eliminare in lacrimi si scandal la Survivor Romania 2021. Cine a fost eliminat dintre... Eliminare in lacrimi si scandal la Survivor Romania 2021. Cine a fost eliminat dintre Irisha, Elena Marin, Bogdan Urucu si Sorin Puscasu?
spotmedia.ro
Adevăratul urs Arthur, împușcat în fiecare zi. În alte țări ar fi declanșat o revoluție Adevăratul urs Arthur, împușcat în fiecare zi. În alte țări ar fi declanșat o revoluție
spotmedia.ro
Cristian Mustață, BCR, la Digital Shift: Nu vei mai merge la bancă să iei un credit, ci... Cristian Mustață, BCR, la Digital Shift: Nu vei mai merge la bancă să iei un credit, ci îi vei spune lui George unde vrei să mergi în vacanță și el va face ca asta să se întâmple
b1.ro
S-a stabilit data când va trece România la moneda euro! Adio "lei"! S-a stabilit data când va trece România la moneda euro! Adio "lei"!
infoactual.ro
Semnal de alarmă pentru români! Utilizați acest medicament cu mare grijă Semnal de alarmă pentru români! Utilizați acest medicament cu mare grijă
infoactual.ro
Horoscop 8 mai 2021. Zi de risc. Astrolog: Nu lua decizii pripite Horoscop 8 mai 2021. Zi de risc. Astrolog: Nu lua decizii pripite
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si