Tragedie într-o sală de clasă. Un elev s-a stins din viață chiar sub ochii colegilor la o zi după ce ieșise din carantină
Un tânăr în vârstă de 20 de ani din Dorohoi, județul Botoșani, cunoscut că suferea de afecțiuni cardiace, s-a stins din viață la școală, sub ochii neputincioși ai colegilor, la o zi după ce a ieșit din carantină. Băiatul fusese infectat cu virusul SARS-CoV-2.
Tânărul în vârstă de 20 de ani era elev în clasa a XII-a, la Școala Specială Profesională Ion Pilat, din municipiul Dorohoi.
Băiatul se îmbolnăvise de COVID-19, iar în cursul zilei de marți ieșise din perioada de izolare impusă de autorități. Acesta s-a întors la școală, însă spre finalul orelor de curs, i s-a făcut rău și a leșinat în clasă, sub privirile neputincioase ale colegilor.
Tânărul suferea de afecțiuni cardiace
La fața locului s-a deplasat de urgență un echipaj medical care a început manevrele de resuscitare. În primă instanță, medicii de pe ambulanță au reușit să stabilizeze starea tânărului și să îl transporte la Spitalul din Dorohoi.
Potrivit primelor informații, se pare că se știa că tânărul în vârstă de 20 de ani suferea de afecțiuni cardiace, iar virusul SARS-CoV-2 i-ar fi agravat condiția medicală.
Citeste si: Un virusolog român recomandă o doză de vaccin la fiecare 4 luni pentru aceste categorii de persoane
Polițiștii au deschis o anchetă în cazul morții suspecte a elevului
Pe perioada manevrelor de resuscitare, tânărul a fost testat pentru coronavirus, rezultatul fiind pozitiv, chiar dacă trecuse o perioadă destul de lungă de timp de la rezultatul primului test pozitiv.
Oamenii legii au deschis o anchetă în cazul decselui elevului în vârstă de 20 de ani pentru a putea stabili cu exactitate cauzele în care acesta s-a stin din viață.
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.