Accident grav în Hunedoara, pe sensul de mers Deva-Timişoara, acolo unde un microbuz a lovit un parapet. Un bărbat a decedat, iar alte trei persoane au ajuns la spital.
Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital. Printre răniți se află și un copil de cinci ani.
Accident rutier pe A1
”Secţia de Pompieri Ilia şi Garda de Intervenţie Dobra au intervenit în urmă cu puţin timp cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială dotată cu modul de descarcerare şi un echipaj SMURD, pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă provocate de un accident rutier, care a avut loc pe A1, sens Deva- Timişoara, km. 404.
Totodată, în sprijin au fost alocate şi două ambulanţe a Serviciului de Ambulanţă Judeţean ”, transmite ISU Hunedoara.
O persoană a decedat în urma impactului
Un microbuz a intrat într-un parapet, iar medicii ajunși la fața locului au fost nevoiți să constate decesul unui bărbat. Alte trei persoane au fost rănite.
Citeste si: Accident produs de o șoferiță de 18 ani din Neamț. O minoră a fost rănită și dusă la spital
Cele trei persoane rănite, printre care și un copil de cinci ani, au fost transportate la spitalul din Deva.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.