Un accident rutier grav s-a petrecut pe A3, în apropiere de Ploieşti.
Un autoturism în care se aflau șapte persoane a lovit parapetul median de pe A3, în apropiere de Ploieşti şi a rămas blocat pe carosabil.
”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A3 Bucureşti-Ploieşti, la kilometrul 66, pe sensul de mers spre Ploieşti, în apropierea municipiului Ploieşti, judeţul Prahova, un autovehicul în care se aflau opt persoane a impactat parapetul median şi a rămas imobilizat pe suprafaţa de rulare”, a transmis Centrul Infotrafic.
Tragedie pe A3. Mai multe persoane luptă pentru viața lor
Conform primelor informații, toate persoanele implicate în accident sunt adulte. Surse medicale au declarat că doi dintre cei aflați în mașină se află în stare extrem de gravă, fiind intubați. O altă victimă a fost preluată de către elicopterul SMURD și transportată la un spital din Capitală, iar alte patru persoane au suferit traumatisme grave și au fost duse la Spitalul Judeţean din Ploieşti, potrivit informațiilor transmise de news.ro.
La fața locului au fost mobilizate 1 elicopter SMURD, 1 autospecială de stingere, o descarcerare, 3 ambulanţe SMURD, ambulanţa SMURD TIM şi o autospecială de transport personal şi victime multiple.
Traficul în zonă a fost oprit în totalitate pe sensul de mers spre Ploieşti, circulaţia fiind deviată pe la nodul rutier de la kilometrul 43.