VIDEO Tragedie pe Dunăre. Un elev de clasa a IX-a a pierit sub ochii tatălui său. A strigat "Mă înec", iar apoi a fost înghițit de ape

1 din 3 | Tragedie pe Dunăre. Un elev de clasa a IX-a a pierit sub ochii tatălui său

2 din 3 | Copil de 17 ani, înecat în Dunăre sub privirile tatălui său

(Sursa foto: Actual Mehedinti)

3 din 3 | Trupul adolescentului, scos de scafandri după 3 ore de căutări

(Sursa foto: Actual Mehedinti)

Un băiat de doar 17 ani din județul Mehedinți, elev în clasa a IX-a la un liceu din Drobeta Turnu-Severin, a murit înecat în apele Dunării, chiar sub ochii tatălui său. Tragedia a avut loc în zona localității Șimian.

Băiatul de doar 17 ani a mers împreună cu tatăl său și un prieten pe malul Dunării, cu intenția de a pescui.

Citește și: Steagul roșu a fost ridicat pe litoral. Care sunt stațiunile de la Marea Neagră unde valurile sunt periculoase în weekend

Chiar dacă niciunul dintre tineri nu ştia să înoate, la scurt timp, adolescenții au hotărât să facă o baie pentru a se răcori.

Curenţii puternici l-au tras însă pe adolescent sub apă, sub privirile tatălui său. Copilul a apucat să strige "Mă înec!”, însă apa l-a tras la fund și nu a mai putut fi salvat.

Trupul adolescentului, scos de scafandri după 3 ore de căutări

Copilul căzut în Dunăre a fost scos din apă după mai bine de trei ore de căutări. Acesta nu a avut nicio șansă să supraviețuiască, transmite presa locală.

No ad for you

Potrivit Actual Mehedinti, trupul copilului a fost găsit la aproximativ 10 metri de locul unde a fost înghițit de ape.

"După trei ore de submersie, nu avea nicio șansă să supraviețuiască", a declarat un oficial de la Serviciul de Ambulanță Mehedinți.

Copilul terminase clasa a IX-a la Drobeta Turnu Severin, avea trei frați și locuia în comuna Peri din județul Mehedinți.

Martorii de la fața locului spun că nici tatăl băiatului, care parcase mașina pe marginea Dunării, nu știa să înoate. 

Trupul adolescentului, scos de scafandri după 3 ore de căutări
(sursa foto: Actual Mehedinti)

Copil de 17 ani, înecat în Dunăre sub privirile tatălui său
(sursa foto: Actual Mehedinti)


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri