Transplantul de plaman ar putea incepe in curand la noi in tara. Se asteapta doar finantarea de la Ministerul Sanatatii

Transplantul de plaman ar putea începe curand în Romania, la Spitalul "Sfanta Maria" din Capitala, care are acreditare de la Agentia Nationala de Transplant (ANT), medici pregatiti în strainatate si mai asteapta doar finantarea de la Ministerul Sanatatii, explica, pentru News.ro, prof. dr. Narcis Copca, managerul spitalului.

miercuri 06 iulie 2016 , 21:04

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

"Avem aparatura, avem medici instruiti în cel mai mare centru de transplant, de la Hanovra. Mai mult, medicul care va coordona centrul si care va face primele operatii este tot din Hanovra. Asteptam doar finantarea de la Ministerul Sanatatii. Speram sa vina cat mai curand", a declarat, pentru News.ro, managerul Spitalului Sfanta Maria, prof. dr. Narcis Copca.

Potrivit managerului, pe lista de asteptare exista deja sase pacienti. "Avem deja pe lista sase pacienti pe care sigur îi vom opera în Romania", a explicat Copca.

Spitalul "Sfanta Maria" din Capitala a fost acreditat în aprilie pentru transplant de plaman. "Am fost  acreditati de Agentia Nationala de Transplant. Medicii au facut  training la Hanovra, cel mai important centru din lume, cu cel mai mare numar de pacienti transplantati pulmonar - 130 pe an", a mai spus managerul spitalului.

Spitalul "Sfanta Maria" a fost acreditat pentru transplant pulmonar chiar în perioada în care Spitalul AKH Viena a anuntat ca refuza sa îi mai opereze pe romanii aflati pe listele de asteptare, desi statul roman platise deja operatiile.

Ulterior, autoritatile de la Bucuresti au ajuns la o întelegere cu sefii clinicii din Viena, iar operatiile au fost reluate, dar conditionat, cel mult zece operatii pe an si cu conditia ca Romania sa doneze plamani pentru clinica AKH. Pana acum au fost donati deja cam 4-5 plamani clinicii austriece.

Pentru ca operatiile de transplant pulmonar sa poata fi realizate în Romania mai este nevoie ca Ministerul Sanatatii sa includa aceasta interventie în programul national si sa aloce finantarea necesara.

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si