Pe 24 februarie 2024, Rusia a atacat Ucraina. Astăzi, la trei ani de la izbucnirea războiului, mai mulți lideri politici se întâlnesc într-un Summit la Kiev.
În urmă cu trei ani, a început conflictul armat dintre Rusia și Ucraina, considerat cel mai mare conflict din Europa de la al Doilea Război Mondial. Rușii au atacat republicile separatiste Donetsk și Luhansk, pe care le susțineau și ale căror forțe paramilitare luptau împotriva Ucrainei în urma conflictului din Donbas, din 2014.
În cei trei ani de război, în conflictul rus-ucrainean au murit sute de mii de oameni, atât militari, cât și civili. Imediat de la invazia rușilor, ucrainenii au părăsit țara pentru a se salva. Potrivit statisticilor, aproximativ 8 milioane de ucraineni au fost strămutați intern și peste 8,2 milioane au părăsit Ucraina până în luna aprilie a anului 2023.
Pe 24 februarie 2025, la Kiev este organizat un Summit, la care vor participa mai mulți lideri politici care își vor declara sprijinul față de Ucraina.
„Mâine (n.r.- luni) avem o întâlnire importantă, un summit. Poate că va fi un punct de cotitură", a declarat duminică preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski despre această reuniune, potrivit news.ro.
Citește și: Vladimir Putin vrea să declare "victoria" în războiul din Ucraina, pe 24 februarie 2025- surse
Trei ani de război în Ucraina. Summit la Kiev
Pe 24 februarie 2025, la Kiev este organizat un Summit. 13 lideri politici se vor întâlni fizic în Ucraina, în timp ce alţi 24 de lideri se vor alătura prin videoconferinţă.
Printre liderii care vor merge la Kiev se numără preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și premierul spaniol Pedro Sanchez.
Antonio Costa, preşedintele Consiliului European, a anunțat organizarea unui summit special pe 6 martie, deoarece „acesta este un moment decisiv pentru Ucraina şi securitatea europeană”.
Citește și: VIDEO Alegerile anulate din România, "mărul discordiei" între americani și europeni
Summit-ul de la Kiev este momentul în care liderii politici își reafirmă sprijinul față de Ucraina după ce președintele SUA, Donald Trump, și-a retras sprijinul militar oferit în ultimii trei ani.
În sprijinul Ucrainei, la Paris, Praga, Vilnius, în faţa ambasadei Rusiei la Washington şi în mai multe oraşe americane, au fost organizate manifestații.