Trei bărbați au fost prinși în timp ce încercau să introducă 800 de kilograme de cocaină în Australia
Poliția australiană a arestat trei bărbați în timp ce încercau să introducă 800 de kilograme de cocaină în Australia, într-un transport cargo.
Drogurile erau ambalate în pachete cu greutatea de 1 kg, iar valoarea lor totală este estimată la 320 de milioane de dolari. Acestea au fost găsite în apropiere de insula Rottnest, la 22 de kilometri de portul australian Perth.
19 percheziţii pentru destructurarea unei grupări specializate în falsificarea de bani. Membrii grupării au plasat peste 72.000 de euro în bancnote contrafăcute
Nouăsprezece percheziţii au fost făcute de poliţiştii din Neamţ pentru destructurarea unei grupări specializate în falsificare de bani, care a reuşit să plaseze, la începutul acestui an, peste 72.000 de euro în bancnote contrafăcute.
Citește și: Românul acuzat că a participat la un jaf de 1,2 milioane de euro, eliberat de către judecători
Inspectoratul de Poliție Județean Neamț a transmis, marți, printr-un comunicat de presă, că polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Neamţ, au pus în aplicare 19 mandate de percheziție domiciliară, în județele Neamţ, Iași şi Galați, într-o cauză vizând
activitatea unui grup infracțional organizat specializat în înșelăciune, falsificare de monede şi punerea în circulație de valori falsificate.
Citește și: Cetăţean din Peru, prins pe aeroportul Otopeni cu 5 kg de cocaină în bagajul de mână
Ce au anunțat autoritățile
„În cauză, s-a reţinut faptul că, în perioada ianuarie-februarie 2023, a fost constituit un grup infracţional organizat, având ca scop punerea în circulaţie de bancnotă falsificată. Astfel, în perioada ianuarie-mai 2023, ar fi fost puse în circulaţie aproximativ 900 de bancnote falsificate (în cupiură de 50 şi 100 de euro), activitate desfăşurată în patru judeţe.
Grupul infracţional organizat ar fi indus în eroare, cu ocazia încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare, mai multe persoane vătămate, reuşind plasarea a peste 72.000 de euro, în bancnote contrafăcute. Având în vedere calitatea ridicată a bancnotelor contrafăcute, acestea au fost facil acceptate de către persoanele nefamiliarizate cu acest tip de valută”, a
Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.
A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.
A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.
Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.
Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.