O persoană infectată cu virusul West Nile a decedat în România. Trei cazuri s-au înregistrat în Argeș, Iași și Suceava în intervalul 3 iunie - 16 iulie 2026.
Potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică, trei persoane au fost infectate cu virusul West Nile de la începutul lunii iunie și până în prezent, după ce au fost înțepate de țânțari. Cazuile au fost înregistrare în Argeș, Iași și Suceava.
O persoană infectată a decedat, a anunțat Institutul Național de Sănătate Publică în cursul zilei de vineri. Potrivit datelor, două dintre persoanele infectate aveau între 70 și 79 de ani, iar a treia persoană infectată are între 20 și 29 de ani.
Simptomele infecției cu virusul West Nile
Virusul West Nile se transmite în special prin înțepătura unui țânțar ingfectat, iar temperaturile ridicat din această perioadă și perioadele de căldură din urma ploilor abundente pot favoriza înmulțirea țânțarilor și apariția cazurilor.
Perioada în care există cel mai mare risc de infectare este între iulie și septembrie, atunci când oamenii petrec mult timp în aer liber, iar țânțarii sunt foarte activi.
Potrivit Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, în jur de 80% dintre persoanele infectate nu prezintă simptome. În cazul în care există simptome, boala poate debuta brusc și poate să fie inițial confundată cu o viroză.
Simptomele infectării cu virusul West Nile sunt:
- febră;
- durere puternică de cap;
- dureri musculare;
- stare accentuată de oboseală;
- greață și vărsături;
- erupții cutanate;
- dureri în zona ochilor.
Este important ca toate persoanele care dezvoltă astfel de simptome după ce au fost înțepate de țânțari să ceară cât mai repede o evaluare medicală.
În mai puțin de 1% dintre cazuri, persoanele infectate pot dezvolta o formă neuroinvazivă a bolii, care poate afecta sistemul nervos central și poate provoca meningită, encefalită sau paralizie acută. Printre semnele de alarmă în astfel de cazuri se numără:
- rigiditatea gâtului;
- sensibilitate puternică la lumină;
- confuzie sau dezorientare;
- convulsii;
- slăbiciune musculară;
- frisoane;
- tulburări de echilibru;
- pierderea stării de conștiență.
Citește și: VIDEO Alertă pe plajă! Un șarpe de 1,5 metri a apărut în stațiunea Venus