Trei elevi de la o școală din Petroşani au fost depistaţi sub influenţa unor substanţe psihotrope și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale amănunțite. Poliţiştii au întocmit dosar penal în acest caz.
Conform IPJ Hunedoara, elevii au 14 ani.
„Astăzi, în jurul orei 10:10, Poliţia Municipiului Petroşani a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că în curtea unei unităţi de învăţământ din Petroşani se află trei minori care par a se afla sub influenţa unor substanţe psihotrope. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului i-au identificat pe cei trei minori, toţi în vârstă de 14 ani, elevi ai şcolii respective ”,
Tinerii au fost transportați la spital
Cei trei au fost preluaţi de un echipaj medical şi transportaţi la Spitalul de Urgenţă Petroşani, unde le-au fost acordate îngrijiri medicale.
„Analizele medicale au indicat, în cazul lor, posibilitatea prezenţei în organism a unei substanţe psihotrope ”, a mai precizat IPJ Hunedoara.
Poliţiştii au deschis un dosar penal, cercetările urmând a fi continuate de către ofiţerii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara, sub coordonarea DIICOT.
Doi tineri din Galați prinși de jandarmi cu substanțe interzise au încercat să scape de ele aruncându-le în stradă
Duminică, 15 ianuarie, jandarmii au depistat doi tineri din Galați care aveau asupra lor substanțe interzise. Cei doi au încercat să scape de substanțele interzise aruncându-le din mașină.
Citește și: Intervenție a pompierilor pe un drum județean, după ce o autoutilitară a luat foc
Jandarmii s-au apropiat de aceștia, moment în care tânărul aflat pe locul șoferului a deschis portiera mașinii și a aruncat pe jos mai multe pliculețe.
Ce au transmis autoritățile
Cei doi tineri au încercat astfel să scape de pliculețele cu substanțe interzise.
„Oamenii legii l-au întrebat pe bărbat ce a aruncat, iar acesta le-a spus că a făcut curat în mașină. Jandarmii au căutat și au găsit în vegetația din zonă pliculețele aruncate, iar în interiorul acestora a fost găsită o substanță cristalină de culoare albă, iar sub autoturism a fost găsită o țigară confecționată manual, dintr-o substanță vegetală de culoare verde”, a transmis Jandarmeria Galați.
Laura are 23 de ani și este din Suceava. A terminat facultatea de jurnalism în 2022 si va urma un master.
Face parte din echipa stirilekanald.ro din martie 2022.
Este o fire ambițioasă, creative, pasionată de frumos, sensibilă, dar și puternică.
”Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am zi de zi. Am ajuns aici datorită faptului ca îmi place să scriu”