VIDEO - UPDATE: Băiatul de 14 ani căutat de autorități a fost găsit de scafandri

Trei minori au căzut într-un lac îngheţat din Braşov. Autoritățile nu îi dau de urmă unuia dintre copii

(Sursa foto: istock.com)

Trei minori au căzut într-un lac îngheţat din Dumbrăviţa, judeţul Braşov, iar unul dintre micuți este dispărut.

UPDATE

Adolescentul în vârstă de 14 ani, care a căzut sâmbătă într-un lac înghețat din localitatea braşoveană Dumbrăviţa, a fost găsit de scafandrii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov. Minorul a fost preluat preluat şi transportat la spital, efectuându-i-se manevre de resuscitare, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov.

Băiatul a fost căutat, timp de mai multe ore, de scafandri în lacul în care a căzut după ce s-a rupt gheaţa, alţi doi adolescenţi, care îl însoţeau, reuşind să iasă din apă.

Știrea inițială

Dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost semnalat sâmbătă, prin apelul la numărul unic de urgență 112, referitor la faptul că 3 minori, care se jucau pe raza unui lac înghețat, poziționat în localitatea Dumbrăvița, județul Brașov, au căzut în apă rece, ca urmare a spargerii gheții.

La locul incidentului s-au deplasat, de urgență, ofițerii de Poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara, pompieri și scafandri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, precum și echipaje SMURD.

Citeste si: Un bărbat din Drobeta-Turnu Severin a fost amendat pentru că ținea un struț în casă

Adolescenții se aflau cu bicicletele pe suprafața lacului înghețat

Din primele verificări efectuate în cauză, oamenii legii au stabilit faptul că 4 minori, toți în vârstă de 14 ani, se aflau cu bicicletele pe suprafața înghețată a unui lac din localitatea Dumbrăvița, județul Brașov, iar ca urmare a ruperii gheții, 3 dintre aceștia au căzut în lac.

În continuare, doi dintre cei trei adolescenți au reușit să iasă din lac, pentru cel de-al treilea fiind desfășurate activități de căutare de către reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.

Dintre cei doi copii care au reușit să iasă din lac, unul a fost consultat la fața locului de către cadrele medicale, iar cel de-al doilea a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Citeste si: O adolescentă de 15 ani a fost bătută de alte două colege chiar în parcarea școlii


Autor

Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.

Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.

Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri