
Accident în județul Dolj. Trei persoane care staționau pe marginea drumului au fost izbite de o mașină.
Trei oameni din comuna Galicea Mare au fost la un pas de moarte după ce un șofer a intrat în ei când staționau pe marginea drumului.
„Astăzi, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Giubega au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe raza comunei Galicea Mare a avut loc un accident rutier. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că o autoutilitară condusă de un bărbat de 33 de ani, din Băilești, pe DN 56, în comuna Galicea Mare, direcția către Craiova, a intrat în impact cu un autoturism oprit pe partea carosabilă, în același sens de mers, care a fost proiectat într-un alt autoturism oprit.
În urma evenimentului rutier, trei persoane, care se aflau între cele două autoturisme oprite, au necesitat acordarea de îngrijiri medicale, fiind transportate la spital”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
Șoferul s-a ales cu dosar penal
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Cercetările sunt continuate pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul în care cele trei persoane puteau fi grav rănite.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ.
Citeste si: Accident grav pe autostrada A1: șase persoane sunt rănite, inclusiv doi copii
Accident în Vrancea
În această dimineață un bărbat de 42 de ani din Vrancea s-a urcat băut la volan, a provocat un accident mortal și a fugit de șa locul faptei. În urma accidentului rutier produs, un femeie de 36 de ani și-a pierdut viața. Cel care a provocat accidentul a fost identificat de polițiști câteva ore mai târziu.
Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Focşani au deschis un dosar penal şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.
Citeste si: Accident în lanț la intrare în Cluj-Napoca: șase mașini implicate și o persoană rănită
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.
A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.
Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.