Trump ia în calcul un atac masiv asupra Iranului, în timp ce protestele studenților iau amploare. Teheranul, acord militar secret cu Rusia

Trump, în negocieri cu Iranul pe fondul creșterii tensiunilor din Orientul Mijlociu

(Sursa foto: X.com / White House )

Președintele SUA, Donald Trump, ia în considerare, în anumite condiții, "un atac mult mai amplu" asupra Iranului, pentru înlăturarea regimului politic de la Teheran.

Președintele Trump le-ar fi spus consilierilor săi că va aplica o strategie mai dură în cazul în care diplomația va eșua în a convinge Iranul să renunțe la dezvoltarea programului său nuclear, spun surse citate de NY Times.

Liderul de la Casa Albă ar lua în considerare un atac mult mai amplu în următoarele luni pentru înlăturarea liderilor politici iranieni de la putere.

Informațiile vin în contextul în care protestele studenților din marile universități din Iran iau amploare, la câteva săptămâni după înăbușirea în sânge a manifestațiilor anti-guvernamentale din ianuarie 2026.

Studenții s-au adunat la Universitatea Al-Zahra pentru a marca perioada de doliu de 40 de zile pentru miile de oameni uciși în represiunea guvernamentală de luna trecută, scandând sloganuri anti-regim în timp ce noi proteste au izbucnit în tot Iranul.

Tulburările survin înaintea reluării discuțiilor nucleare dintre SUA și Iran, amplificand tensiunile dintre cele două state. Potrivit NY Post, forțele de securitate iraniene acționează din nou pentru a reprima demonstrațiile.

Studenți de la Universitatea din Teheran, Universitatea de Tehnologie Amirkabir și Universitatea de Tehnologie din Isfahan au anunțat formarea unor asociații "Leul și Soarele”, publicând declarații prin care cer guvernare laică, integritate teritorială și alegeri libere.

Studenții și-ar fi exprimat sprijinul pentru prințul Reza Pahlavi, aflat în exil, ca posibil nou conducător al țării într-o perioadă de tranziție.

Acord secret între Iran și Rusia

Iranul ar fi perfectat un acord confidențial de 500 de milioane de euro cu Rusia pentru a achiziționa lansatoare portabile și rachete sol-aer avansate, conform unor documente rusești consultate de Financial Times.

Prin acordul semnat la Moscova în decembrie, Rusia s-a angajat să livreze Iranului 500 de lansatoare portabile „Verba” și 2.500 de rachete „9M336” pe parcursul a trei ani. Acesta prevede livrări în trei tranșe, în intervalul 2027-2029, a menționat sursa citată.

Negocierile s-au derulat între exportatorul de armament al statului rus, Rosoboronexport, și un reprezentant din Ministerul iranian al apărării.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri