Trump, criticat de comunitatea medicală după ce a sugerat injectarea de dezinfectant ca tratament împotriva Covid-19

Preşedintele american Donald Trump a fost criticat de comunitatea medicală după ce a sugerat să fie cercetat dacă boala Covid-19 ar putea fi tratată prin injectarea de dezinfectant în organism, relatează BBC.

M.A., vineri 24 aprilie 2020 , 08:43

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Trump a propus şi iradierea corpurilor pacienţilor cu raze ultraviolete, idee respinsă de un medic la briefing-ul de joi seară.

Alţi oficiali au spus mai devreme că este cunoscut faptul că lumina soarelui şi dezinfectanţii opresc infecţia.

Agenţiile de sănătate care ţin de preşedinţie au avertizat împotriva înălbitorului ca medicament.

În timpul conferinţei susţinute de grupul operativ joi seară, la Casa Albă, un oficial a prezentat rezultatele cercetării Guvernului american care arată că, aparent, coronavirusul slăbeşte mai rapid atunci când este expus la lumina soarelui şi căldură.

Studiul a mai arătat că înălbitorul poate ucide virusul din salivă sau din fluidele respiratorii în decurs de cinci minute şi că alcoolul izopropilic l-ar putea ucide şi mai rapid.

William Bryan, şeful Direcţiei de Ştiinţă şi tehnologie din Departamentul de Securitate Naţională, a subliniat rezultatele la conferinţă.

Trump a spus că cercetarea trebuie tratată cu prudenţă şi a sugerat să fie făcute mai multe verificări.

„Deci, să presupunem că aplicăm corpului ceva colosal - fie că sunt ultraviolete sau doar lumină foarte puternică - şi cred că aţi spus că nu a fost verificat, dar veţi testa”, a spus preşedintele către medicul Deborah Brix, coordonator la Casa Albă pentru răspunsul la coronavirus.

El a continuat: „Apoi am spus, presupunând că lumina este adusă în interiorul corpului, ceea ce puteţi face fie prin piele sau în alt fel. Şi cred că aţi spus că veţi testa şi asta. Sună interesant”.

Citeste si: Merkel este pentru înfiinţarea unui fond comun pentru redresarea economiei UE

„Apoi văd că dezinfectantul îl distruge într-un minut. Un minut. Există vreo cale să putem face asta, prin injectare sau aproape o curăţare? Aşadar, ar fi interesant de verificat asta”.

Arătând spre propriul cap, Trump a adăugat: „Nu sunt medic. Dar sunt o persoană care are un bun ştiţi voi ce”.

Pe Birx a întrebat-o dacă a auzit vreodată de folosirea „căldurii şi luminii” pentru a trata coronavirusul.

„Nu ca tratament”, a spus Birx. „Sigur, febra este un lucru bun, când ai febră asta ajută corpul să răspundă. Dar nu am văzut căldură sau lumină”.

Trump a concluzionat: „Cred că este o chestie minunată de urmărit”.

Citeste si: Când vă dispărea coronavirusul? Adrian Streinu-Cercel a făcut anunțul neașteptat: „Cred că...”

Un jurnalist a spus la conferinţă că remarcile spontane ale preşedintelui ar putea răspândi o dezinformare periculoasă.

Medicii au avertizat că ideea lui Donald Trump ar putea avea rezultate fatale.

Pneumologul Vin Gupta a declarat pentru NBC News: „Această idee de injectare sau ingerare de orice tip de produs de curăţare este iresponsabilă şi periculoasă. Este o metodă comună la care apelează oamenii când vor să se sinucidă”.

Kashif Mahmood, medic în Charleston (Virginia de Vest), a scris pe Twitter: „Ca medic, nu pot recomanda injectarea de dezinfectant în plămâni sau folosirea de raze UV pentru a trata Covid-19. Nu ascultaţi sfaturi medicale venite de la Trump”.

John Balmes, penumolog la Zuckerberg San Francisco General Hospital, a avertizat că doar inspirarea de vapori de înălbitor poate cauza grave probleme de sănătate.

El a declarat Bollmberg News: „Inhalarea de înălbitor pe bază de clor ar fi cel mai rău lucru pentru plămâni. Căile respiratorii şi plămânii nu sunt făcuţi să fie expuşi nici măcar unui aerosol de dezinfectant. Nici măcar un înălbitor diluat sau alcool izipropilic nu este sigur. Este un concept complet ridicol”.

Donald Trump a susţinut recent că un medicament pentru malarie, hidroxiclorochina, e un posibil tratament împotriva Covid-19, însă recent a renunţat să îl mai promoveze.

Citeste si: Metrorex a făcut anunțul. O angajată a fost diagnosticată cu coronavirus

Un studiu realizat pe pacienţi cu coronavirus într-un spital american pentru veterani de război - ale cărui rezultate au fost prezentate săptămâna aceasta - arată că au fost înregistrate mai multe decese în rândul celor trataţi cu hidroxiclorochină decât în cazul celor care au primit tratamnt standard.

Legat de afirmaţiile făcute joi seară, democratul Joe Biden, a scris pe Twitter: „Raze UV? Injectare de dezinfectant? Iată o idee, domnule preşedinte: mai multe teste. Acum. Şi echipament de protecţie pentru adevăraţii profesionişi în medicină”.

Săptămâna aceasta, Centrul pentru controlul şi prevenirea bolilor a avertizat americanii să aibă grijă cu produsele de curăţare, după ce vânzările de dezinfectanţi utilizaţi în gospodărie au crescut în ultimele săptămâni.

US Food and Drug Administration a avertizat, de asemenea, cu privire la ingerarea de dezinfectant, după ce a primit mai multe alerte în acest sens.


Abonează-te pe

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si