Trump: În faţa pandemiei, America „va triumfa” ca în 1945
Preşedintele american Donald Trump a asigurat vineri, la cea de-a 75-a aniversare a sfârşitului celui de-al Doilea Război Mondial, că, la fel ca în 1945, America "va triumfa", de data asta în faţa coronavirusului, scrie AFP.

In articol:
Victoria Aliaţilor contra Germaniei naziste a fost celebrată de un comitet foarte mic la Washington. Preşedintele american, însoţit de soţia sa Melania Trump, a mers în faţa Memorialului naţional al celui de-al doilea Război Mondial situat la câţiva paşi de Casa Albă.
Miliardarul republican, citat într-un comunicat, a adus un omagiu "forţelor libertăţii care au învins tirania", amintind de "sumbrul preţ al libertăţii" plătit de soldaţii americani care au participat la conflict.
Trump: În faţa pandemiei, America „va triumfa”, ca în 1945
"Mare parte dintre aceşti luptători, altruişi şi eroici, nu au cunoscut niciodată viaţa într-o Americă prosperă. Ei au crescut în timpul Marii Crize economice când prognozele Americii păreau sumbre", a spus preşedintele în aceeaşi zi în care au fost publicate statistici catastrofale despre locurile de muncă în SUA.
Citeste si: Trei membri ai personalului medical s-au aruncat pe geam din cauza covid-19
Citeste si: Raed Arafat, anunţ important: Ce se întâmplă după data de 15 mai?
Citeste si: Cum se înțelege Maria Cârneci cu soția fiului ei? „O fată pe care nu o consider noră”- wowbiz.ro
Citeste si: Iaşi: 20 de cadre medicale de la două spitale, confirmate cu noul coronavirus
"În cursul ultimelor luni, naţiunea noastră a fost expusă la o adversitate remarcabilă din cauza pandemiei de coronavirus. Dar aşa cum am făcut-o de atâtea ori înainte, America va triumfa", a asigurat Trump.
În ciuda legăturilor istorice dintre Europa şi Statele Unite, Trump a renunţat în timpul preşedinţiei sale la alianţe stabilite, plângându-se în special de privilegii comerciale injuste acordate ţărilor europene şi de o participare americană prea costisitoare la NATO.


