Trump pune presiune pe Iran. "Nu se știe niciodată unde duc discuțiile", avertizează liderul de la Casa Albă. Mojtaba Khamenei "tot mai activ" în negocierile cu SUA

Negocierile dintre SUA și Iran par să fi ajuns într-un "punct mort" la aproximativ două luni de la stabilirea unui armistițiu fragil între cele două tabere combatante.

Președintele american, Donald Trump, a scris marți seară pe rețeaua sa Truth Social că "nu se știe niciodată” unde ar putea duce discuțiile cu Iranul. El a negat informațiile din presă conform cărora cele două echipe de negocieri au oprit dialogul. 

Liderul de la Casa Albă afirmă că nu știe unde ar putea duce discuțiile în curs cu Iranul, chiar dacă insistă că negocierile "au progresat încontinuu”.

Trump către Iran: "Este timpul pentru o înțelegere"

"Unde duc, nu se știe niciodată, dar, așa cum i-am spus Iranului, «E timpul, într-un fel sau altul, să faceți o înțelegere»”, a

scris Trump pe Truth Social.

Secretarul american de stat Marco Rubio, a declarat că SUA nu vor ridica sancțiunile împotriva Iranului în schimbul redeschiderii complete a Strâmtorii Ormuz, adăugând că orice ridicare a sancțiunilor este condiționată de renunțarea Iranului la uraniul îmbogățit.

Mojtaba Khamenei "se implică tot mai mult" 

Noul lider suprem al Iranului este în viață, spune secretarul de stat american Marco Rubio. 

Liderul suprem al Iranului "este în viață" și "se implică din ce în ce mai mult”, a declarat Rubio, marți, în timpul mărturiei sale în fața Congresului.

Mojtaba Khamenei este fiul fostului lider suprem ayatollah Ali Khamenei, care a fost ucis în atacurile americane de la începutul acestui an, în timpul cărora Mojtaba ar fi fost și el rănit.

Noul lider nu a fost văzut și nici auzit în public de la numirea sa, cu excepția mesajelor scrise care i-au fost atribuite în presa de stat.

Iranul pregătește o înmormântare de trei zile pentru Ali Khamenei

Autoritățile iraniene planifică o înmormântare publică de trei zile pentru ayatollahul Ali Khamenei, care a fost ucis la începutul acestui an în atacuri americano-israeliene,  informează Al Jazeera.

Înmormântarea va avea loc în capitala Qom și în Mashhad. Oficialii de la Teheran au adăugat că o ceremonie de 24 de ore va avea loc la Teheran, unde autoritățile se pregăteau pentru participarea a până la 20 de milioane de oameni, se arată în raportul citat.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri