Ucraina în haos, după ce Rusia a deschis focul asupra a 3 vase ucrianene, în largul Peninsulei Crimeea. Lege marţială a fost propusă la miezul nopţii
Oleksandr Turcinov, fostul preşedinte interimar al Ucrainei, acum secretar general al Consiliului Naţional de Apărare, a propus noaptea trecută, declararea legii marţiale în ţara vecină. Asta după ce mai mulţi soldaţi şi marinari ucraineni au fost capturaţi şi răniţi cu o zi în urmă de către trupele ruse.

Ucrainenii spun că trei nave care plecaseră din Odessa cu destinaţia Mariupol, port la Marea Azov, au fost ţinta tirurilor ruseşti.
Ruşii au blocat trecerea pe sub podul care traversează Strâmtoarea Kerci, invocând motive de securitate. Zona e considerată de Rusia drept teritoriul său, după anexarea Crimeei.
Când navele ucrainene s-au apropiat de strâmtoare, calea unică de acces către Marea Azov, navele forţelor speciale ruseşti au ripostat.
Accesul pe sub pod a fost blocat de un cargou rusesc.O înregistrare video arată cum o navă rusească se apropie se izbeşte violent de una dintre ambarcaţiunile ucrainene.Cifrele variază de la 2 răniţi la cele prezentate de media din Ucraina. De exemplu, hromadske.ua anunţă 6 răniţi, dintre care doi serios, şi 20 de persoane capturate de partea adversă. Rusia a acuzat că cele trei nave ucrainene s-au apropiat de apele teritoriale revendicate de ambele ţări, cele dintre Marea Azov şi Marea Neagră (strâmtoarea Kerci).
Legea marţială va fi discutată luni, 26 noiembrie 2018, de către Parlamentul Ucrainean, Verhovna Rada, într-o şedinţă extraordinară. ”Suntem profund preocupaţi de evenimentele din Marea Azov. Agresiunea şi violarea dreptului internaţional subminează securitatea în întreaga regiune. România susţine pe deplin integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei şi dreptul de a-şi utiliza apele teritoriale”, a menţionat Ministerul de Externe al României pe Twitter, citat de g4media.ro.
Evenimentele au loc la exact 5 ani de debutul mişcării Euromaidan, care a început la final de noiembrie 2013 şi s-a încheiat cu înlăturarea regimului
pro-rus Ianukovici. În plus, incidentul a avut loc la doar o zi după ce Ucraina a comemorat 85 de ani de la Holodomor, foametea din 1932-33, în urma căreia milioane de ucraineni şi-au pierdut viaţa.





