Ultimă oră. Legea pensiilor a fost APROBATĂ în Senat. Schimbările la care trebuie să fie atenţi pensionarii

Author: E. V. luni 26 noiembrie 2018 , 19:39

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Senatorii au aprobat, luni, cu 81 de voturi favorabile şi 12 împotrivă proiectul Legii pensiilor, înregistrată în procedură de urgenţă, după ce votul a fost amânat de două ori din cauza lipsei de cvorum.

Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii.

Iniţiativa, înregistrată în procedură de urgenţă, a fost amânată în două rânduri de la votul senatorilor, din cauza lipsei de cvorum.

Cu toate că au votat alte iniţiative legislative, Senatul nu a putut dezbate şi vota, în şedinţa din 19 noiembrie, proiectul de lege privind sistemul public de pensii, din cauza lipsei de cvorum. După o şedinţă de consultări a liderilor de grup, în plen au fost înregistraţi ca fiind prezenţi doar 27, număr insuficient pentru continuare lucrărilor. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la şedinţa de plen a Senatului din data de 21 noiembrie. După votul asupra mai multe proiecte de lege, forul superior nu a întrunit din nou cvoruml necesar pentru a vota Legea pensiilor, scriu cei de la Mediafax. 

Prin urmare, iniţiativa a fost amânată în două rânduri la votul în Senat, care este primă Cameră sesizată pe proiect.

Comisia pentru muncă a mai stabilit că persoanele care au fost privaţi de libertate sau deportaţi în străinătate, după data de 23 august 1955, au dreptul la pensie pentru limită de vârsta, cu reducerea vârstelor standard de pensionare cu câte 6 luni pentru fiecare an în care au fost închise sau deportate.

De asemenea, Comisia de muncă a modificat articolul referitor la pensia de urmaş, înlocuind sintagma "pensionatul urmaş" cu "copilul beneficiar al pensiei de urmaş".
Proiectul prevede creşteri etapizate ale punctului de pensie, până în anul 2021, pentru ca, din anul 2022, să fie aplicată noua formulă de calcul bazată pe Valoarea Punctului de Referinţă (VPR): 1.265 de lei în 2019; 1.775 de lei în 2020; 1.875 de lei în 2021, adică suma aferentă VPR nou introdus de 75 de lei, la care se adaugă majorarea de 10% aferentă sporurilor, acordului global şi altor drepturi de natură salarială pentru care s-au plătit contribuţii.

Din anul 2022, Valoarea Punctului de Referinţă va fi indexată, anual, cu inflaţia şi 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.

Punctul de pensie va ajunge la 45% din valoarea salariului mediu brut pe economie, fără a lua în calcul întoarcerea sarcinii fiscale. De altfel, pensiile nu mai sunt purtătoare de CAS şi CASS, aceasta fiind una dintre primele măsuri adoptate după schimbarea guvernării din 2016, a precizat Ministerul Muncii.

 


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Alex Velea a dat cărțile pe față! Adevărul despre cearta cu Zannidache: ”Până la urmă,... Alex Velea a dat cărțile pe față! Adevărul despre cearta cu Zannidache: ”Până la urmă, așa este viața”
spotmedia.ro
Jurnaliştii şi studenţii sunt ţintele unui nou sistem de supraveghere cu recunoaștere... Jurnaliştii şi studenţii sunt ţintele unui nou sistem de supraveghere cu recunoaștere facială din China
spotmedia.ro
Când PSD nu se poate abține. Rânjetul lui Dragnea în noua coaliție Când PSD nu se poate abține. Rânjetul lui Dragnea în noua coaliție
b1.ro
Oana Roman, criză de nervi din cauza polițiștilor: „Nu sunteți în stare de nimic!” Oana Roman, criză de nervi din cauza polițiștilor: „Nu sunteți în stare de nimic!”
infoactual.ro
Premoniția înspăimântătoare a Babei Vanga pentru 2022. Oamenii ar putea să se piardă... Premoniția înspăimântătoare a Babei Vanga pentru 2022. Oamenii ar putea să se piardă complet
infoactual.ro
Baba Vanga: Oamenii vor ajunge in cele din urma sa isi cunoasca fratii lor spirituali... Baba Vanga: Oamenii vor ajunge in cele din urma sa isi cunoasca fratii lor spirituali din alte lumi
evz.ro
Răsturnare de situație: Cine pleacă de la Antena Stars după bătaia de la toaletă?... Răsturnare de situație: Cine pleacă de la Antena Stars după bătaia de la toaletă? „Mi-au interzis să vorbesc”
doctorulzilei.ro
Medic pneumolog: Cum se realizează evaluarea pacienților post-Covid și care sunt cele... Medic pneumolog: Cum se realizează evaluarea pacienților post-Covid și care sunt cele mai grave complicații la nivelul sistemului respirator
romaniatv.net
SOV, mesaj FULMINANT de 1 Decembrie: Stăm încremeniţi, ca măgarul în pantă. Nişte... SOV, mesaj FULMINANT de 1 Decembrie: Stăm încremeniţi, ca măgarul în pantă. Nişte bulangii au decis soarta noastră! Afară din NATO şi UE
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si