Peste 137.000 de candidaţi au susţinut, joi, ultima probă scrisă a examenului de Bacalaureat, cea la alegere a profilului şi specializării. Aproape 6.000 de elevi au fost absenţi, din care 56 sunt în izolare şi 6 în spital sau în carantină. Totodată, doi candidaţi au avut temperatura peste 37,3.
Potrivit Ministerului Educaţiei, joi s-a desfăşurat ultima probă scrisă a examenului de Bacalaureat – E)d): proba la alegere a profilului şi specializării.
”Dintre cei 143.323 de candidaţi înscrişi pentru susţinerea probei scrise la una dintre cele 10 discipline (Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică şi argumentare, Sociologie şi Psihologie), s-au prezentat 137.340 de candidaţi. 5.924 de candidaţi au absentat, dintre aceştia 56 fiind în izolare şi 6 spitalizaţi/în carantină”, a transmis MEC.
137.000 de candidaţi au susţinut ultima probă a Bacalaureatului. 6.000 au fost absenţi, din care 56 în izolare şi 6 în spital
Doi candidaţi au avut temperatura peste 37.3̊ C şi vor susţine examenul în etapa specială, programată în 8 iulie.
Pentru fraudă sau tentativă de fraudă au fost eliminaţi 59 de candidaţi.
Subiectele şi baremele de corectare au fost publicate aici, la ora 15:00, de către Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie.
Citeste si: Jojo a suferit un accident cumplit. Ce s-a întâmplat cu actrița? „Am leșinat, am căzut și...”
Primele rezultate vor fi afişate marţi, 30 iunie, până la ora 12.00. Ministerul Educaţiei şi Cercetării va publica rezultatele elevilor obţinute în urma susţinerii examenelor naţionale cu anonimizarea numelui şi a prenumelui.
Citeste si: Tătaru, despre adoptarea moţiunii împotriva sa: Un vot politic rămâne un vot politic
Citeste si: Creştere alarmantă a numărului de cazuri de coronavirus în România
Citeste si: Ce se întâmplă după 1 iulie în România? Anunţul făcut de Nelu Tătaru
Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic, în 30 iunie, în intervalul orar 16:00- 19:00, şi în 1 iulie, în intervalul orar 8:00- 12:00.
Rezultatele finale vor fi anunţate în 5 iulie.