Un afacerist a murit după ce s-a dat cu mașina peste cap. Avea viteză și s-a oprit cu bolidul direct în balconul unei case
Un afacerist din Borșa a murit la 36 de ani din cauza vitezei, după ce a pierdut cotrolul volanului.
Tragedie fără margini pentru o familie din Borșa, după ce un bărbat de 36 de ani a murit subit, în urma unui accident rutier, pe care el l-a produs.
Sâmbătă noaptea, într-o curbă la stângă, șoferul ar fi pierdut controlul volanului, a ieșit cu mașina de pe carosabil, a făcut praf balconul unei case, apoi s-a izbit de un stâlp. Conform anchetatorilor, vitezometrul s-a oprit la 128 km/h, fapt ce a făcut ca victima să fie aruncată din mașină, după ce s-a dat de câteva ori peste cap cu ea.
Doi copii au rămas fără tată
În urma impactului, la fața locului au intervenit mai multe autospeciale: echipaje de pompieri, SMURD și poliție.
Omul a fost preluat și transportat la spital, acolo unde a fost intubat, având răni extrem de grave, fapt care a făcut, din păcate, după trei ore, medicii să îi declare decesul.
În urma sa, au rămas acum doi copii orfani de tată și o comunitate întreagă șocată, fiind cunoscut în zonă.
De asemenea, oamenii legii continuă ancheta în acest caz, având în vedere viteza cu care circula afaceristul, dar și ce vor spune rezultatele mostrelor biologice de sânge: dacă consumase sau nu alcool înainte de a se urca la volanul bolidului, transformat acum într-un morman de fiare.
”La data de 29 noiembrie a.c., în jurul orei 21.30, polițiștii din Borșa au intervenit pe strada Victoriei, pentru soluționarea unui accident rutier, soldat cu victimă.
Verificările preliminare efectuate de polițiști au relevat că un tânăr de 36 de ani care conducea un autoturism, într-o curbă la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un imobil, iar ulterior cu un stâlp din beton.
Tânărul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier”, transmite IPJ Maramureș.
Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.
Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.