Un avion Air France care făcea o cursă Paris – Erevan a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Henri Coandă. Care este cauza

Aterizare de urgență

(Sursa foto: PixaBay)

Un avion Air France care făcea o cursă Paris – Erevan a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Henri Coandă, joi seară, după ce un pasager a acuzat dureri toracice.

Pasagerul a fost preluat iniţial de Serviciul de Ambulanţă al aeroportului, iar apoi au fost solicitate şi cadre medicale de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

Citeste si: “Am pierdut vreo trei avioane, mi s-a trimis bagajul în Barcelona, înainte să ajung eu…”. Holy Molly a povestit la “Dimineața cu noi” prin ce aventuri a trecut până la filmarea celui mai recent videoclip în care poate fi urmărită

Avionul efectua o cursă Paris – Erevan

Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF), dr. Alis Grasu, a afirmat că un echipaj a fost solicitat la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, după ce unui pasager aflat într-o cursă aeriană i s-a făcut rău. 

Citeste si: Petro Poroşenko, fostul președinte al Ucrainei, luptă împreună cu veteranii în prima linie a războiului: "Vă rog nu îl credeţi pe Putin"

Pacientul, în vârstă de 68 de ani, a acuzat dureri toracice în timpul zborului şi a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă al aeroportului.

Medicii nu au decis încă dacă este cazul ca pasagerul să fie transportat la spital

Acest serviciu a solicitat apoi un echipaj de la SABIF, iar cadrele medicale au ajuns la faţa locului pentru evaluarea stării de sănătate a bărbatului respectiv.

Citeste si: VIDEO- Un aparat de zbor s-a prăbușit în județul Bacău. MApN informează că nu este o aeronavă militară

La ora transmiterii acestei ştiri pacientul este evaluat, iar medicii vor decide dacă este necesar transportul la spital.  


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri