Un băieţel de 10 ani a primit o inima nouă, la Târgu Mureş. Inima Emiliei bate acum în pieptul lui Denis. Mesajul emoţionant al mamei, pentru părinţii fetiţei-donator

Denis, un băieţel de 10 ani din Tulcea, a fost supus aseară unei operaţii de transplant de cord, realizată de medicii de la spitalul din Târgu Mureş.

Author: M.C.B. joi 06 decembrie 2018 , 09:13

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Denis a fost diagonsticat cu insuficienţă cardiacă în stadiu avansat şi, de 3 ani, era pe lista de aşteptare pentru o inimă nouă, a deyvăluit observator.tv.  El a mai fost aproape de realiyarea transplantului în două rânduri.

”Prima şansă pe care a avut-o, s-au răzgândit părinţii foarte rapid, nu au mai fost de acord cu prelevarea organului şi la a doua şansă copilul era foarte răcit şi nu s-a putut efectua.

Copilul a spus că a treia este cu noroc şi aşa a fost”, a spus Marieta Ţurlică, mama lui Denis.

Lui Denis i-a fost transplantată inima Emiliei, o fetiţă de 8 ani, din Oradea, aflată în moarte cerebrală după un accident rutier.

10 medici au realizat operaţia care a durat cinci ore şi jumătate.

”Le mulţumim părinţilor din suflet care au avut curajul şi puterea de a face pasul acesta. Acolo, undeva, fetiţa lor încă trăieşte în copilaşul nostru”, a mai spus Marieta Ţurlică, mama lui Denis.

În România, s-a mai realizat anul acesta un singur transplant de inimă la copii. 


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Câte zile libere vor mai avea românii în 2021? Cum arată calendarul zilelor libere Câte zile libere vor mai avea românii în 2021? Cum arată calendarul zilelor libere
spotmedia.ro
Anticorpii monoclonali ajung în România cu mare întârziere și în cantitate mică. Lista... Anticorpii monoclonali ajung în România cu mare întârziere și în cantitate mică. Lista spitalelor care au primit tratamentul
spotmedia.ro
Încă puțin și vom avea pe masă, dimineața, cafeaua produsă în laborator Încă puțin și vom avea pe masă, dimineața, cafeaua produsă în laborator
b1.ro
Tragedie pentru un chef care apărea la „MasterChef”, de la Pro TV: a murit din cauza... Tragedie pentru un chef care apărea la „MasterChef”, de la Pro TV: a murit din cauza coronavirusului!
infoactual.ro
De ce s-au despărțit Prințul William și Kate. Secretul pe care Casa Regală nu l-ar fi... De ce s-au despărțit Prințul William și Kate. Secretul pe care Casa Regală nu l-ar fi dezvăluit vreodată
infoactual.ro
Baba Vanga: O nouă boală va lovi planeta. Oamenii vor îmbătrâni în câteva secunde Baba Vanga: O nouă boală va lovi planeta. Oamenii vor îmbătrâni în câteva secunde
evz.ro
ARDE ROMÂNIA! Casa Domnului, mistuită de flăcări. Intervin zeci de pompieri ARDE ROMÂNIA! Casa Domnului, mistuită de flăcări. Intervin zeci de pompieri
doctorulzilei.ro
Îndemnul profesorului Vlad Ciurea, în plin scenariu negru al pandemiei: În război se... Îndemnul profesorului Vlad Ciurea, în plin scenariu negru al pandemiei: În război se iau măsuri, nu se povestește!
romaniatv.net
Nimeni nu se aştepta la asta!  Anamaria PRODAN a făcut anunţul în direct. Declaraţie... Nimeni nu se aştepta la asta! Anamaria PRODAN a făcut anunţul în direct. Declaraţie ŞOC înainte de divorţ
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si