Un bărbat a aruncat pe geamul mașinii 200.000 de dolari, pe o autostradă din SUA. Reacția poliției, după ce ceilalți șoferi au „curățat” locul în mai puțin de o oră

Un bărbat a aruncat pe geamul mașinii 200.000 de dolari, pe o autostradă din SUA. Reacția poliției, după ce ceilalți șoferi au „curățat” locul în mai puțin de o oră

(Sursa foto: Insider)

Un american s-a hotărât să golească conturile familiei și să arunce apoi toți banii pe o autostradă din SUA. Motivul pentru care bărbatul a luat o astfel de decizie.

Un șofer din SUA a fost mai darnic decât trebuia cu ceilalți participanți la trafic, pe o autostradă. Bărbatul a aruncat pe geam, la propriu, 200.000 de dolari.

După gestul halucinant al bărbatului, rudele sale se plâng că au ajuns la sapă de lemn. Totul s-a întâmplat în apropierea localității Eugene din Oregon.

Citește și: Un chinez și-a revendicat premiul la loterie, îmbrăcat ca un personaj din desene animate. El a câștigat 30 de milioane de dolari și nu a vrut ca familia lui să știe

Bărbatul a golit toate conturile și a aruncat banii pe geam

Americanul Colin Davis McCarthy, în vârstă de 38 de ani, le-a povestit autorităților, fără jenă, că a golit toate conturile comune ale familiei și apoi a decis să arunce banii pe autostradă fără să-i pese.

Acum, familia sa este disperată, potrivit Insider.

Se pare că gestul șocant al tânărului vine din dorința de a oferi oamenilor bani, pur și simplu. Zeci de șoferi s-au oprit în mijlocul drumului pentru a aduna bancnotele de câte 100 de dolari, iar în mai puțin de o oră nu mai exista nici urmă de bani.

Citește și: VIDEO- După Paște, românii rămân fără bani

 „Pe banda dinspre nord se circula bară la bară pe câțiva kilometri, din cauza şoferilor care s-au oprit pentru a lua banii. Unii oameni alergau de pe o parte pe cealaltă a autostrăzii așteptând să treacă mașinile”, a mai povestit martora.

Cum a reacționat Poliția

Poliția l-a avertizat pe McCarthy să nu mai arunce cu bani, deoarece îi punea pe alți oameni în pericol, însă bărbatul nu a fost acuzat de nicio infracțiune.

Citește și: Denise trebuie să renunțe la toată averea câștigată la loto. În timpul divorțului a ascuns câștigul, iar acum e obligată să-i dea fostului soț întreaga sumă

Singurele „victime" sunt rudele bărbatului care au rămas fără niciun ban în conturi.

Autoritățile au declarat că este foarte puțin probabil ca suma să mai fie vreodată recuperată.

Acum, familia bărbatului îi roagă pe oamenii care au luat banii să-i predea poliției din Oregon.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri