După ce l-a criticat pe președintele Kais Saied pe rețelele sociale, un bărbat din Tunisia, în vârstă de 56 de ani, a fost condamnat la moarte.
Saber Chouchane, un muncitor zilier în vârstă de 56 de ani, din Tunisia, a fost condamnat la moarte după ce l-ar fi criticat pe președintele Kais Saied pe rețelele sociale.
Potrivit Reuters, în postările pe care le-ar fi făcut pe conturile sale sociale, bărbatul l-ar fi insultat pe președintele Tunisiei și ar fi amenințat securitatea statului.
Bărbat condamnat la moarte după ce l-a criticat pe președintele Kais Saied pe rețele sociale
Decizia judecătorului este considerată „șocantă”, iar apărarea a depus deja apel. Sentința este o dovadă a restrângerii semnificative a dreptului la liberă exprimare după ce președintele Kais Saied și-a consolidat puterea începând din 2021.
Avocatul lui Saber Chouchane a declarat că a făcut apel la decizia judecătorului, care prevede pedeapsa cu moartea. Potrivit apărării, inculpatul obișnuia să publice mesaje critice la adresa președintelui până la arestarea sa, în urmă cu un an. Familia lui Saber este în stare de șoc și susțin că trec printr-o nedreptate.
„ Nu ne vine să credem. Familia noastră trăia deja în sărăcie, iar acum ne confruntăm și cu această nedreptate”, a declarat fratele condamnatului.
Citește și: Un bărbat din Bistrița-Năsăud a fost reținut pentru terorism. Ar fi produs și testat două explozive
Președintele Kais Saied este acuzat că de opoziție că a instaurat un regim autoritar, descris drept o „lovitură de stat”. Potrivit presei străine, mai mulți lideri politici care i-ar fi adus acuzații au fost declarați trădători și s-ar afla în închisoare.