Un autoturism de mici dimensiuni a fost distrus, după ce s-a izbit de un TIR. O persoană și-a pierdut viața.
Un bărbat a murit, joi, în urma unei coliziuni în care au fost implicate un autoturism și un camion. Accidentul a avut loc în zona BAT de pe centura municipiului Arad și au fost alocate la intervenție mai multe forțe ale pompierilor militari, un echipaj de descarcerare și un echipaj SMURD.
"În urma accidentului a rezultat o victimă (un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani) încarcerată, în stare de inconştienţă. Pompierii au acţionat pentru extragerea victimei dintre fiarele contorsionate ale autoturismului, aceasta fiind preluată de către echipajul medical SMURD Terapie Intensivă Mobilă. Din păcate, victima a suferit leziuni incompatibile cu viaţa iar decesul a fost declarat de către medicul echipajului SMURD", a transmis ISU Arad.
Pompierii au acționat și pentru prevenirea unui incendiu.
Proteste în Lețcani după decesul copilului lovit de TIR. Traficul a fost blocat de oameni care traversează continuu cu lumânări aprinse în semn de omagiu
Mai mulți locuitori din Lețcani, localitatea unde s-a petrecut tragicul accident în care un copil de 3 ani a fost lovit mortal de TIR, au protestat astăzi în semn de omagiu. Oamenii au traversat continuu cu lumânări aprinse pentru comemorarea micuțului.
Citește și: VIDEO- Tragedie în Iași: un copil a murit după ce a fost lovit pe o trecere de pietoni
Cetățenii din Lețcani au blocat trecerea de pietoni unde copilul de trei ani a fost lovit mortal de un TIR. Locuitorii doresc să se facă dreptate, motiv pentru care traversează continuu cu lumânări aprinse în semn de omagiu pentru băiatul decedat.
Citește și: Grav accident rutier. Printre victime se numără un copil de șase și unul de 16 ani
De asemenea, traficul se desfășoară cu dificultate pe ambele sensuri din cauza prezenței tot mai multor persoane.
Citește și: O fetiță de patru ani a murit după ce a fost lovită de o dubă în fața mamei sale
Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.
A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.
A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.
Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.
Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.